Un cimitir a fost sâmbătă scena unei încăierări generale. Câteva sute de oameni înarmați cu bâte și pistoale s-au bătut ca chiorii. Imaginile surprinse de cameramanii amatori arată dimensiunea dezastrului.

Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și alte câteva zeci au ajuns la spital în urma încăierării dintr-un cimitir din #Rusia. Potrivit martorilor oculari, cel puțin 200 de persoane, în mare majoritate migranți, au luat parte la acest adevărat război din cimitirul Khovanskoye situat în sud-vestul capitalei ruse, Moscova. A fost nevoie de intervenția forțelor speciale ale Gărzii Naționale pentru a calma spiritele, potrivit rt.com.

În timp ce mulți dintre cei implicați în bătaia generală erau înarmați cu bâte, răngi și bare de fier, martorii oculari, care au imortalizat încăierarea spun că s-au auzit numeroase focuri de armă. O sursă din cadrul forței de intervenție a declarat agenției TASS că unii dintre bătăuși aveau asupra lor arme Kalashnikov.

Cel puțin 29 de persoane au fost spitalizate, potrivit Departamentului pentru Sănătate din Moscova. Patru răniți sunt în stare critică, potrivit unor surse medicale. De asemenea, la fața locului au fost descoperite trei cadavre. 

Niciunul dintre cei implicați în conflictul armat nu sunt angajați oficiali ai cimitirului, după cum anunță RIA Novosti citând Poliția din Moscova. Cei mai mulți dintre ei sunt cetățeni străini, care se află ilegal în Rusia, după cum au declarat oficialii moscoviți. Cercetările anchetatorilor au arătat că un grup de persoane, cel mai probabil din Caucazul de Nord au sosit la cimitir cu 15 mașini. La un moment dat, între aceștia și migranții angajați de familiile persoanelor decedate să lucreze în cimitir a izbucnit un conflict. Când și-au dat seama că sunt depășiți numeric, aceștia au încercat să fugă, trăgând cu armele pe geamurile autovehiculelor. Migranții însă le-au blocat retragerea și a început măcelul.

Potrivit agenției TASS, aproximativ 100 de persoane au fost reținute pentru audieri. Anchetatorii au ridicat de la fața locului mai multe arme de asalt, dar și bâte, cuțite, răngi și bare de metal, potrivit unei surse, citată de Ria Novosti. #Razboi #imigranti