O familie din Rusia a reușit să scape de flăcările care le-au cuprins apartamentul, sărind de pe un balcon de la ultimul etaj al blocului în care locuiau. Aceștia au fost salvați de o mulțime mare de oameni care s-au adunat sub apartamentul care ardea pentru a prinde familia aflată în pericol. Un trecător a reușit să filmeze, cu telefonul său, incidentul care a avut loc în regiunea Vladimir Oblast din sudul Rusiei. În filmarea realizată de acesta se poate observa o perdea de fum care iese pe ferestrele apartamentului cuprins de #Incendiu, aflat într-un bloc de locuințe cu patru etaje. Nu se vede nici urmă de mașini de pompieri în zonă, după cum relatează tabloidul The Sun.

La parterul blocului se observă un acoperiș, care este un obstacol ce împiedică familia neînfricată să poată sări în siguranță. Zeci de pietoni s-au adunat sub apartamentul care ardea, pentru a-și ajuta semenii aflați în dificultate. În mod uimitor, toți cei patru membri ai familiei au reușit să supraviețuiască după ce au sărit de la aproape 18 metri înălțime. Primul copil, Ksenia, zboară pe fereastră și este prins în siguranță de către grupul de oameni aflat jos și care s-a format în câteva secunde.

Fetița mai mare, Jenia, este aruncată și ea pe fereastră, fiind prinsă de brațele salvatorilor.  Mama, Elena, pune picioarele peste marginea balconului și reușește să sară, în timp ce tot mai mult fum iese din apartament. Grupul o prinde cu greu pe femeie, îndoind genunchii pentru a atenua impactul. Un om mai corpolent, în pantaloni scurți, se aruncă apoi de pe balcon. Fluturând mâinile, tatăl, Vitaliy, face un salt controlat, ceea ce indică faptul că este sigur pe el.

Mama celor două fetițe a relatat: "fumul gros și negru era peste tot în apartamentul nostru, nu puteam ieși de acolo. Am ajuns la balcon și soțul meu a spus: Trebuie doar să sari, nu ne putem salva altfel ", potrivit thesun.co.uk

Dar, autoritățile din Rusia au pedepsit membrii familiei pentru acțiunile lor. Șeful adjunct local al Emercom (Ministerul pentru Situații de Urgență din #Rusia),  Aleksandr Natuzhnch a declarat presei locale: "Ei au făcut câteva greșeli vitale. Ar fi trebuit închise toate ferestrele și sigilate cu prosoape umede pentru a păstra gazele toxice. În schimb, ei au deschis toate ferestrele. "