Se întâmplă în secolul XXI. Un prunc de un an şi trei luni a fost lăsat legat cu o bandă de plastic de un bolovan. Mama lui i-a înfăşurat banda în jurul gleznei şi l-a lăsat pe un sac de iută, la umbra unei clădiri în construcţie de pe un şantier. Astfel de scene pot fi surprinse în India, acolo unde un reporter al Reuters a făcut sfâşietoarea descoperire şi a imortalizat-o în imagini ce au făcut inconjurul lumii. 

Fetiţa petrece astfel, nouă ore în fiecare zi, de multe ori în călduri ce pot ajunge până la 40 de grade Celsius. De gleznă are legată o bandă de un metru şi jumătate lungime cu însemne de atenţionare, dintre cele folosite pentru a semnaliza zonele periculoase de pe şantiere.

Sarta Kalara, mama micuţei, spune că nu are altă soluţie, fiindcă nu are cu cine să-şi lase copii cât timp munceşte împreună cu soţul ei pentru doar 350 de rupii, adică mai puţin de 4 dolari. Sunt bani puţini, dar cei doi soţi nu au ce face, fiindcă au nevoie de orice bănuţ pentru traiul zilnic. Amândoi părinţi dau găuri pentru cablurile electrice ale clădirilor nou construite. "O leg pe Shivani pentru a fi sigură că nu iese pe stradă, acolo unde circulă maşini şi ar fi în pericol. Fiul meu cel mic are trei ani jumate şi nu poate să aibă grijă de surioara lui", spune femeia de 23 de ani în timp ce-şi acoperă faţa cu sari-ul. "Traficul e foarte intens în zonă. Nu am altă opţiune. Fac asta pentru siguranţa ei", continuă femeia să se justifice.

După cum scrie Reuters, în India sunt aproximativ 40 de milioane de lucrători în construcţii, iar cel puţin unu din cinci este femeie. Majoritatea fac parte din pătura de jos, sunt oameni săraci care se mută de pe un şantier pe altul, în speranţa unui câştig care să le asigure traiul zilnic. Nu e nimic neobişnuit să vezi copii care se joacă în noroi în timp ce la câţiva metri, părinţii lor cară cărămizi pentru a ridica noile cartiere de lux.

Multe astfel de familii locuiesc în corturi sau dorm direct sub cerul liber pe şantierele unde lucrează. Un oficial al Salvaţi Copii din India, Prabhat Jha, spune că facilităţile pentru îngrijirea copiilor în timpul lucrului sunt foarte rare şi de obicei costă, iar muncitorii indieni sunt prea săraci pentru a şi le permite. Părinţii i-au spus reporterului că de obicei copii stau cu ei până împlinesc 7 sau 8 ani şi apoi sunt trimişi să locuiască la bunici, în satele tribale sărace. #Locuri de munca #Educatie #Canicula