"Inventivitatea" islamiştilor în materie de torturi şi execuţii barbare nu încetează să ne surprindă, brutalitatea lor devenind un soi de "carte de vizită" a Statului Islamic în presa internaţională. În cei câţiva ani de existenţă, monstruozitatea numită Stat Islamic (fostul ISIS) a oferit omeniri "tot ce avea mai  bun" în materie de obscurantism, violenţă şi teroare.  Aceasta cu atât mai mult, cu cât, în ultimele luni, bestialitatea jihadiştilor a sporit exponenţial, în condiţiile în care #Statul Islamic pierde teren pe toate fronturile, atât în faţa trupelor guvernamentale irakiene şi siriene, cât şi în faţa miliţiilor curde de autoapărare Peshmerga, detaşamentele acestora reuşind să înainteze până "capitala califatului", Rakka.

Culmea ironiei, bestialitatea islamistă se întoarce acum împotriva autorilor şi promotorilor ei, astfel încât jihadiştii înşişi au parte de asemenea execuţii barbare, ba chiar şi comandanţii lor de toate rangurle. Blasting News a relatat deja despre cei 45 de dezertori islamişti congelaţi de vii, precum şi despre alţi 35 de dezertori jihadişti, care au fost îngropaţi de vii, pentru a spori astfel combativitatea trupelor demoralizate de bombardamentele ruseşti şi americane.

Ei bine, ultima ştire despre bestialitatea islamistă care se întoarce chiar împotriva autorilor şi promotorilor ei este prezentată tot de The Daily Mail, cu trimitere la unul dintre purtătorii de cuvânt ai miliţiilor curde Peshmerga, dar şi de mass media din Rusia, având drept sursă presa proguvernamentală din Irak, care a prezentat informaţii suplimentare legate de aceste cazuri terifiante.

În articolul din The Daily Mail, cea mai nouă metodă de execuție a fost dezvăluită de Hasan Hala, unul dintre comandanţii miliţiilor Peshmerga, care a luptat pe frontul Gwer în nordul Irakulu. În declaraţia sa de luni, 23 mai, comandantul Hasan Hala a ţinut să precizeze că înfrângerile militare suferite de jihadişti în Irak și în Siria, urmate de dezertări în masă ale combatanţilor lor, câteodată chiar şi împreună cu comandanţii numiţi de calif, au determinat conducerea organizației teroriste să aplice o pedeapsă cu moartea nemaiîntâlnită în Statul Islamic. Astfel, unii dintre comandanţii trupelor dezertate în masă au fost legaţi de copaci, pentru a fi puşi astfel la dispoziţia unor haite de câini înfometaţi, care i-au sfâşiat şi i-au mâncat de vii.

Mai multe detalii sunt prezentate însă de presa locală de limbă arabă, potrivit căreia "cel puţin 6 comandanți de detașamente aparţinând aşa-zisului "Stat Islamic", au avut parte de cel mai cumplit sfârşit cu putinţă pentru orice musulman drept credincios". Mai exact, comandanţii care şi-au încălcat jurământul de credinţă faţă de islam şi calif au fost biciuiţi peste tot corpul, până la sânge cu vergelele lungi de la mitralierele Kalashnikov, după care au fost frecaţi cu sare grunjoasă şi daţi la câini înfometaţi în prealabil, pentru a fi sfâşiaţi şi efectiv mâncaţi de vii de aceştea. Astfel, patru comandanţi islamişti au fost condamnaţi la o moarte atât de cumplită pentru trădare, insubordonare şi laşitate, mai exact pentru că ar fi fugit din faţa inamicului, cedându-i teritoriul pe care ar fi trebuit să-l apere chiar cu preţul vieţii. Alţi doi comandanţi islamişti ar fi fost daţi la câini pentru sacrilegiul de a fi contestat autoritatea sacrosantă a Califului, împotriva căruia ar fi întors armele, încercând chiar şi un soi de lovitură de stat. #Crima #Razboi