Americanii au abilitatea de a scoate topuri și clasamente dintre cele mai bizare. Unul dintre acestea este cel făcut de revista Forbes, care îl plasează pe fondatorul #Facebook pe locul I în topul câștigurilor pentru fiecare zi de viață. Mark Zuckerberg împlinește sâmbătă 14 mai, 32 de ani și are câteva milioane de lucruri de sărbătorit. Cu o avere estimată la 51,8 miliarde de dolari, el este unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Dar, din cauza tinereții sale, el a făcut de fapt cei mai mulți bani în fiecare zi din viață, decât oricine altcineva de pe planetă. Mai exact, într-un clasament combinat care ține seama de vârstă și bogăție, Zuckerberg are o medie de 4,4 milioane dolari pentru fiecare zi cât el a fost în viață, potrivit calculelor CNBC. Portalul de știri MSN News a postat un articol preluat de la acest gigant de televiziune, în care se arată că această rată este mai mare decât a oricărui miliardar din lista publicată de Forbes.

În mod evident, există variante mult mai bune de pătrundere în mecanismul intim al unei afaceri, dar acest clasament oferă o perspectivă a modului cum titanii din afaceri pot acumula averi uriașe. Să luăm ca exemplu compania Microsoft fondată de Bill Gates. El este cel mai bogat om din lume, iar la cei 60 de ani ai săi, a câștigat 3,5 milioane dolari în fiecare zi din viața lui. În logica acestui clasament, Jeff Bezos în vârstă de 52 de ani de la Amazon, este al treilea, cu o avere de 3,3 milioane $/zi. Rata lui a crescut semnificativ de anul trecut, cei trei fiind singurii oameni de pe planetă cu o medie de peste 3 milioane $ pe zi.

În acest select clasament mai intră băieții de la Google, Sergey Brin 42 de ani și Larry Page 43 de ani, care au fiecare în jur de 2,3 milioane $ pe zi. Amancio Ortega, în vârstă de 80 de ani, fondatorul firmei Zara a făcut 2,4 milioane $ pe zi; Warren Buffett, în vârstă de 85 de ani, cunoscut și sub porecla de ”Oracolul din Omaha”, pentru predicțiile sale uimitoare în domeniul bursier, a câștigat doar jumătate din rata lui Zuckerberg pe zi, doar 2,2 milioane de $.

A fost un an destul de bun pentru Mark Zuckerberg. Prețul acțiunilor sale la bursă au crescut pentru Facebook cu 53 la sută în ultimele 12 luni, depășind cu mult alte acțiuni ale firmelor de social-media celebre cum ar fi #Twitter sau Linkedln, dar și piața acțiunilor marilor companii în general. 

La nașterea primului lor copil, în decembrie, Zuckerberg și soția lui au declarat că vor dona circa 99 la sută din acțiunile deținute în compania de social media. Asta nu înseamnă că vor renunța la dreptul de proprietate sau vor face un jurământ de sărăcie. Cu o zi înainte de raportarea câștigurilor record obținute de companie, Zuckerberg a anunțat o nouă clasă de acțiuni fără drept de vot în Facebook, o mișcare care a dat miliardarului un control și mai ferm asupra companiei . #Google