O plimbare de agrement într-un parc de distracții din SUA pe un MONAGNE RUSSE, putea să se termine cu o tragedie, dacă reflexele unui tată nu ar fi funcționat perfect. Delbert Latham, făcea o cursă pe un rollercoaster împreună cu fiul său Kaysen, când brusc centura de siguranță a băiețelului de șase ani s-a desfăcut. Copilul era pe punctul să fie azvârlit afară și condamnat la o moarte sigură, dar reflexe incredibile ale tatălui său l-au salvat. El a reușit să-l prindă pe fiul său și să îl țină în siguranță lângă el până la sfârșitul cursei. Teribilul incident a fost postat pe pagina electronică a canalului de știri CNN.

Latham, a filmat întâmplător întreaga scenă, pentru a-i arăta soției experiența trăită împreună cu fiul său în parcul de distracție. Niciodată nu s-a gândit că aventura sa va ajunge o știre virală. În video se poate vedea momentul în care centura de siguranță a fiului său se desface și Kaysen este aruncat în partea de jos a coșului în care aceștia stăteau. Cu un reflex extraordinar, el a reușit să-l prindă rapid pe fiului său, ținându-l strâns lângă el pe tot restul cursei, în timp ce încerca să-l liniștească: "Ești bine! Promit! Te-am prins! Nu mai există hopuri mai mari". VIDEO:

Latham a spus pentru postul CNN că a notificat operatorul care se ocupă de rollercoaster ce s-a întâmplat în timpul plimbării, dar a fost înfuriat de răspunsul primit. Acesta a spus nonșalant că știe despre aceste incidente care se mai ”întâmplă uneori”. Într-o postare pe Facebook, Latham s-a declarat indignat de faptul că deși operatorul știe despre o asemenea problemă gravă, care poate duce la accidente mortale, le permite totuși oamenilor să continue să se urce într-o astfel de capcană a morții.

Potrivit site-ul parcului, rollercoaster-ul are o înălțime de 17 metri și o lungime de 564 de metri, oferind mai multe urcușuri și coborâșuri abrupte. El a fost fabricat de Pinfari în Italia. Administratorii parcului au răspuns printr-o declarație acuzațiilor, spunând că au aflat despre experiența extrem de neplăcută a lui Delbert Latham şi a fiul său de șase ani din week-end, și au promis că vor scoate din uz coșul împreună cu centurile de siguranță defecte unde s-a produs nefericitul incident, până sâmbătă. Ei au dat asigurări că inspecțiile zilnice sunt efectuate cu regularitate menționând și faptul, că inițial rollercoaster-ul era construit fără centuri, dar că s-a hotărât instalarea acestora mai târziu ca o măsură de siguranță suplimentară. În 2014, patru persoane au suferit leziuni pe aceeași rollercoaster. #SUA #Accident