Peste 20.000 de militari intervin în continuare pentru a limita urmările dezastrului din Japonia, acolo unde două cutremure au lovit sud-vestul țării provocând decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea a altor peste 1.500. De asemenea, câteva sute de mii de oameni au rămas fără electricitate sau apă potabilă.

Imaginea Japoniei după cele două seisme este una apocaliptică; clădiri și case prăbușite, inclusiv obiective istorice, mari parcări în care parcă cineva ar fi arat asfaltul cu un plug, localități pur și simplu rupte în două de alunecările de teren și peste tot un furnicar de oameni, salvatori și localnici care încearcă să-i scoată de sub dărâmături pe cei care mai pot fi salvați.

Bilanțul victimelor se modifică de la o oră la alta dat fiind faptul că relieful din zona epicentrului este unul care îngreundează operațiunile de salvare, numeroși localnici așteptând încă echipele de salvatori pentru a începe căutările celor prinși sub dărâmături, formând, până la sosirea acestora adevărate detașamente civile.

Bilanțul celor două cutremure este devastator. Potrivit şefului de cabinet al premierului japonez, Shinzo Abe, Yoshihide Suga, citat de Associated Press, peste 1.500 de persoane au fost rănite, dintre care 184 sunt în stare gravă. aproximativ 91.000 de oameni au fost evacuate din locuințele lor și mai mult de 200 de clădiri au fost avariate parțial sau distruse în totalitate. Media din Japonia notează că peste 200.000 de locuințe au rămas fără electricitate și aproximativ 400.000 de gospodării nu au în acest moment apă potabilă.

Primul seism s-a produs în noaptea de joi spre vineri și a avut magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter. Produs în insula Kyusu, cutremurul a făcut 10 morți și numeroși răniți, fiind urmat de nu mai puțin de 130 de replici, cea mai puternică dintre acestea având 5,4 grade. Cel de-al doilea seism a fost unul devastator. La o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter, acesta a provocat numeroase alunecări de teren fiind produs la o adâncime de aproximativ 10 kilometri în zona Kumamoto. #Dezastru natural #Spital #Cutremur