Președintele Recep Tayyip Erdogan, a preluat controlul asupra a șase biserici din orașul Diyarbakir sfâșiat de război, în ultima mișcare de strivire a libertății religioase și de exprimare din Turcia. Această confiscare este doar ultima dintr-o serie de evoluții îngrijorătoare care arată linia dură adoptată de Turcia în privința libertăților cetățenești, deși se află în negocieri avansate cu Uniunea Europeană pentru a se elimina obligativitatea vizelor pentru cei 80 de milioane de cetățeni ai săi, atunci când vor călători în Europa. Un articol pe această temă a fost publicat în ediția electronică Daily Express.

Printre așezămintele confiscate se află biserici catolice, protestante și ortodoxe, dintre care una are o vechime de peste 1.700 de ani. Ele au devenit acum în mod efectiv proprietatea statului, ceea ce înseamnă că sunt conduse de către guvern, într-o țară cu un record înfricoșător de încălcare a drepturilor omului și în care aproximativ 98 la sută din populație este musulmană.

Ordinul de confiscare a bisericilor a fost da pe 25 martie de Consiliul de Miniștri al guvernului Erdogan, potrivit site-ului Watch World Monitor. Motivația sub care a fost făcută această acțiune a fost aceea că autoritățile intenționează să reconstruiască și să restabilească centrul istoric al orașului, care a fost distrus parțial după 10 luni de conflict armat urban, între forțele guvernamentale și militanții din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Confiscarea bisericilor a provocat o revoltă în rândul credincioșilor, care se tem că este de fapt o lovitură dată de guvern, religiei lor, iar aceștia amenință că vor lua măsuri legale împotriva deciziei. Ahmet Guvener, pastor al Bisericii Protestante din Diyarbakir, a declarat: "Guvernul nu a preluat aceste proprietăți, în scopul de a le proteja. El a făcut acest lucru pentru a le dobândi". Și Asociația Baroului Diyarbakir, care reprezintă creștinii care se închină la una dintre biserici, a formulat în mod oficial un recurs împotriva acțiunii inițiată de Guvern.

Oficialii locali sunt de asemenea critici la adresa deciziei luate, susținând că măsura este lipsită de justificare legală și va provoca daune culturale incalculabile orașului. Ca răspuns, miniștrii au insistat că ordinul de a prelua controlul asupra bisericilor nu a fost motivat religios, subliniind că au fost incluse în respectivul ordin și o serie de moschei istorice din oraș. Dar, spre deosebire de bisericile creștine care sunt menținute prin generozitatea enoriașilor, toate moscheile din Turcia sunt finanțate de stat, ceea ce înseamnă că viitorul lor este sigur.

Prima reacția împotriva acestui #abuz a venit din partea consilierului de politică externă Victoria Coates, a candidatului prezidențial american, Ted Cruz, care a declarat că sechestrul se potrivește modelului patentat în Orientul Mijlociu, unde creștinii sunt dislocați în mod sistematic și persecutați. Ea a spus: "Ce se întâmplă în sudul Turciei este tipic Orientului Mijlociu de astăzi,  unde vechi comunități creștine sunt dislocate și persecutate de violență sectară. Guvernul Turciei ar trebui să se miște rapid și să returneze aceste biserici proprietarilor de drept, nu să profite de situație pentru a le confisca permanent".

Din păcate nici o luare de poziție oficială nu a fost luată din partea liderilor din Europa, care îi cântă în strună liderului turc, într-o încercare disperată de a rezolva haosul provocat de migrație, tolerându-i nepermis de mult derapajele democratice. #Biserica #Religie