Un articol publicat în ediția electronică a agenției Associated Press, arată dramele cumplite prin care au trecut muncitorii care au avut contracte de muncă în străinătate. O chelneriță, care a lucrat în China, spune că era forțată să nu se opună clienților de sex masculin care o pipăiau și încercau să îi dea de băut. Un muncitor își amintește de corpurile înghețate ale conaționalilor depozitate în lagărele de exploatare forestieră din Rusia. Un altul povestește despre cele 16 ore de muncă pe zi, la un șantier de construcții kuweitian înconjurat cu garduri de sârmă.

Dar, oricât de dificilă ar fi munca în străinătate, este preferabilă celei din Coreea de Nord, au declarat patru muncitori pentru The Associated Press. Locurile de muncă din străinătate sunt atât de râvnite, încât oamenii dau mită și își folosesc legăturile de familie pentru a le obține. „A fost o concurență de 12 pe un loc pentru a deveni chelneriță”, a declarat Lee Soung Hee, de 42 de ani, care a lucrat la un restaurant coreean din orașul chinezesc Dalian, iar acum trăiește în Coreea de Sud. Și poveștile celorlalți trei muncitori, care de asemenea au fugit în Coreea de Sud, vorbesc despre modul diferit în care percep munca cei din Nord.

Coreea de Nord a trimis zeci de mii de muncitori în străinătate, cu misiunea clară de a aduce valută în țară. Organizațiile pentru drepturile omului i-au numit pe acești lucrători sclavi moderni, în același timp acuzând și abuzurile privind drepturile omului pentru nord-coreenii de acasă. Există puține dezbateri cu privire la care situație este mai favorabilă. Dezertorii, care au lucrat în străinătate din 1990 până la începutul anilor 2000, au declarat că mare parte dintre salariile lor erau reținute de autoritățile de la Phenian și niciodată nu și-au primit salariile promise. Dar ei erau totuși mulțumiți, pentru că ceea ce câștigau prin muncă la negru, depășea cu mult ceea ce ar fi putut câștiga acasă.

Din punctul lor de vedere, se simțeau relativ bine hrăniți, și chiar dacă se aflau sub o strictă supraveghere aveau totuși șansa rară de a cunoaște lumea. Salariul mediu lunar pentru muncitorii nord-coreeni obișnuiți este mai puțin de 1 $, potrivit dezertorilor care au scăpat din lagărul comunist. Multe familii nord-coreene fac acum bani prin comerțul de pe piețele neautorizate. Deși după standardele occidentale, în Coreea de Nord este vorba de exploatarea prin muncă, oficialii comuniști neagă că lucrătorii săi suferă abuzuri, și consideră criticile internaționale drept un complot pentru subminarea sistemului său.

Agenția de spionaj din Coreea de Sud declară că între 50.000 - 60.000 de muncitori nord-coreeni lucrează în aproximativ 50 de țări, cea mai mare parte în Rusia și China; unii experți cred că numărul acestora este mult mai mare. Într-un document din anul 2012, se estima că acești muncitor au adus în Coreea de Nord între 150 și 230 de milioane de dolari anual.

Există un consens în rândul experților externi că exportul forței de muncă din Coreea de Nord tinde să se extindă, datorită sancțiunilor internaționale care au limitat sursele de valută străină. Nordul trimite de obicei cetățeni loiali, relativ înstăriți, care se crede că pot fi mai puțin afectați de culturile străine. Marea majoritate sunt bărbați căsătoriți ale căror familii trebuie să rămână acasă, descurajându-i astfel să nu se mai întoarcă acasă. Din păcate familiile celor care aleg să rămână în străinătate sunt crunt oprimate de regimul comunist. #Locuri de munca #Criza economica #Comunism