Matematicienii și arheologii din Israel susțin că au descoperit dovezi concludente care arată că textele biblice au fost compuse mai devreme decât au crezut savanții. Folosind tehnologia care analizează scrierea de mână, o echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv a stabilit că un tezaur celebru conține vechi inscripții ebraice, datând din jurul anului 600 î.Hr. Ele au fost redactate de cel puțin șase autori diferiți, potrivit SB Sun.

Literele apar pe bucăți de ceramică descoperite în urma unei excavații de la fortăreața de la Arad, Israel, acestea provenind din vremea de dinaintea distrugerii Ierusalimului de către Nabucodonosor. Deși textele nu sunt din Biblie, această #descoperire arată că stilul de scriere era răspândit în vechea Iudee la acea vreme, în care s-au compus operele biblice. Rezultatele cercetărilor, publicate în revista americană Proceeding of the National Academy of Sciences, contribuie la clarificarea dezbaterii despre timpul în care a început să fie redactată Biblia: a avut loc înainte sau după asediul babilonian și distrugerea Ierusalimului din anul 586 î.Hr.?

”Este pentru prima dată când avem dovezi în mâinile noastre”, a declarat arheologul Israel Finkelstein, care a participat la studiu. El a crezut de mai multă vreme că aceste texte au fost scrise la sfârșitul secolului al 7-lea î.Hr., la Ierusalim, înaintea asediului. Echipa a fost formată din doctoranzi și profesori de matematică, arheologi și un fizician. Au fost examinate 16 inscripții scrise cu cerneală pe diverse fragmente de ceramică descoperite pe locul fostei fortărețe militare de la Arad, din sudul Israelului.

Cercetătorii au folosit imagistica multispectrală pentru a reconstitui literele ebraice care au fost șterse parțial în timp, iar apoi au utilizat un algoritm ce reconstituia și realiza scrierea de mână de pe inscripțiile antice. Stilul inscripțiilor, care sugerează că ele nu au fost redactate de scribi profesioniști, combinat cu locul unde au fost găsite, indică faptul că în acea vreme a existat o largă răspândire a unor astfel de scrieri.

Dovezile arată că originile scrierilor Bibliei sunt datate cu cel puțin 200 de ani mai devreme decât s-a crezut până acum, a afirmat Christopher Rollston de la Universitatea George Washington din Statele Unite, potrivit Science Alert.   #Mister #Secret