În ediţia electronică a publicaţiei The Guardian, Lindy West, o jurnalistă din Seattle face o analiză critică asupra dezbaterii publice fără sfârşit în #SUA, privind controlul armelor de foc şi dreptul de a poseda o armă pentru autoapărare. Urmare a unui incident tragic în care a fost implicată Jamie Gilt, o activistă vocală pro-arme, care a fost împuşcată de fiul ei în vârstă de patru ani, jurnalista face un rechizitoriu dur asupra controlului armelor de foc din America. Jamie Gilt este o activistă ce are şi o pagină pe Facebook unde îşi susţine cu tărie convingerile sale cu privire la drepturile americanilor de a avea arme de foc. Pe pagina sa, ea postează poze cu "jucării noi" (fotografii cu arme) şi de asemenea, mesaje de genul: "Este dreptul meu de a-mi proteja copilul meu, cu propria armă!" În mod ironic, copilul ei aproape că a ucis-o cu una dintre aceste arme.

Povestea femeii, cunoscută acum în toată America, se putea încheia cu o tragedie. În timp ce conducea o camionetă cu remorcă de-a lungul Autostrăzii 20 pentru a aduce un cal de la un prieten din apropiere, fiul de 4 ani al acesteia, Aurire, a pus mâna pe un pistol de calibrul 45 ce fusese lăsat pe bancheta din spate. Copilul a tras cu arma, glonţul trecând prin scaunul şoferului şi apoi pătrunzând în spatele femeii. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au găsit-o pe mamă grav rănită. După ce a fost dusă de urgenţă la spital, Gilt a fost operată iar acum este în stare stabilă. VIDEO:

Pornind de la această întâmplare, jurnalista a confirmat un adevăr teribil, şi anume că în Statele Unite în anul 2015, mai mulţi oameni au fost împuşcaţi şi ucişi de copii mici decât de terorişti. În 2013, New York Times a publicat un articol în care arăta că în SUA, copiii împuşcaţi din greşeală, de obicei, de către alţi copii, sunt victime colaterale ale accesibilităţii armelor de foc, moartea lor fiind cu atât mai devastatoare, cu cât aceste accidente ar putea fi prevenite.

Jurnalista se întreabă retoric cu puternic accent pamfletar: ”Şi eu ar trebui să cred că refugiaţi sirieni înspăimântaţi... sunt adevărata ameninţare la adresa copiilor mei. Ar trebui să-mi fie frică de rechini? De muzica heavy metal? De carnea de cal din hamburger? De adolescenţii care-şi toarnă votcă în fund?” Ea spune că s-a demonstrat statistic, faptul că statele cu mai multe arme de foc, au mai multe decese din această cauză. Ea argumentează tot cu ajutorul statisticii că păstrarea unui pistol în casă, creşte şansa unei morţi accidentale prin împuşcare, fără a garanta siguranţa personală. În acelaşi timp, şansa unei femei de a fi ucisă de către un partener abuziv, creşte de cinci ori în cazul în care partenerul are acces la un pistol. "Băieţii buni cu arme" sunt o fantezie, concluzionează ea.

La final jurnalista conchide: ”Cât de mult vom mai continua să participăm la această mare minciună colectivă, care afirmă că armele mortale ne ţin în siguranţă?” Ea consideră că împuşcarea accidentală a lui Jamie Gilt, este cea mai bună lecţie pe care naţiunea americană o merită. Accidentul demonstrează faptul că atunci când chiar şi presupuşii experţi în siguranţa armelor nu îşi pot păzi propriile arme, lăsându-le la îndemâna copiilor mici, acestea sunt în mod inerent periculoase. Ele sunt special concepute pentru a ucide, iar motivaţia psihologică din spatele acestei dorinţe de a poseda arme, stă în faptul că acestea îţi dau o falsă iluzie de putere. #Accident #Violenta