O alianță incredibilă se prefigurează între Rusia și Statele Unite ale Americii. Dacă cei doi dușmani istorici vor face o schimbare de joc și un parteneriat împotriva inamicului comun, #Statul Islamic, acest lucru ar putea încheia războiul împotriva maleficului grup terorist. În ceea ce ar putea fi cel mai important parteneriat militar de când a început războiul împotriva ISIS, ministrul de externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este pregătită să colaboreze cu Washingtonul pentru a distruge organizația jihadistă în bastionul lor de pe teritoriul sirian, autoproclamata capitală Raqqa. Informația a fost publicată în ediția electronică a grupului Express.

Pe fondul unei rivalități existente încă de pe timpul Războiului Rece și a unui război al declarațiilor care a încins atmosfera relațiilor bilaterale dintre Moscova și Occident, cele două națiuni au dat la o parte neînțelegerile dintre ele din dorința evidentă de a învinge această grupare teroristă. Serghei Lavrov a declarat în timpul unui interviu televizat din week-end, faptul că un pact a fost pus la punct între cei doi rivali istorici, pentru a se sprijini reciproc în lupta împotriva inamicului comun.

În cadrul unui acord liber, acesta a spus că avioanele de vânătoare rusești se vor concentra pe bombardarea orșului Palmyra, vechea cetate siriană, care a fost cucerită de către militanții ISIS încă din luna mai a anului trecut. În același timp, Statele Unite ale Americii, conducătoarea coliției care luptă împotriva ISIS, va continua să ducă la bun sfârșit distrugerea obiectivului principal, capitala auto-declarată a Statului Islamic, orașul Raqqa din nordul Siriei. Dar, cel mai important lucru, este faptul că Rusia a sugerat că și-ar putea coordona acțiunile de bombardare a orașului împreună cu americanii.

Lavrov a declarat: "Suntem gata să ne coordonăm acțiunile noastre cu cele ale americanilor, pentru că Raqqa se afla in partea de est a Siriei, iar coaliția americană acționează în principal acolo. Probabil, că nu este nici un secret, dacă spun că la un moment dat americanii au sugerat realizarea unei 'diviziuni a muncii': forțele aeriene ale Rusiei ar trebui să se concentreze pe eliberarea orașului Palmyra, iar coaliția americană, cu sprijinul aviației ruse se va concentra asupra eliberării capitalei Raqqa".

ISIS a șocat întreaga lume, atunci când luptătorii săi recrutați din drojdia societății, au reușit cu ajutorul unor tancuri furate să se îndrepte către orașul Raqqa, să-l cucerească și să își proclame Califatul în luna iunie a anului 2014. O înfrângere a Statului Islamic în Raqqa, ar putea însemna începutul sfârșitului pentru grupul terorist, deoarece multe dintre instituțiile sale de bază și de conducere sunt în continuare concentrate acolo. Dincolo de acest aspect important al problemei, mai rămâne și coaliția istorică ce ar putea fi realizată între cele două superputeri, o problemă vitală pentru pacea și securitatea mondială. #terorism #Razboi