FBI-ul a arestat un însoțitor de zbor al companiei American Airlines care ar fi dat foc unei toalete din aeronava cu care zbura pe ruta Dallas-Detroit. El a vrut să pozeze în erou salvator, dar până la urmă dovezile l-au incriminat și a recunoscut că este vinovat. Toate amănuntele incredibilei povești au fost postate pe platforma de știri online „Detroit Free Press”.

Conform documentelor din instanță, însoțitorul de zbor din Texas în vârstă de 23 de ani a relatat mai multe versiuni ale accidentului petrecut la bordul avionului, dar în cele din urmă a recunoscut în fața autorităților că a pus focul în toaleta din spate a avionului, folosind prosoape de hârtie de la toaleta de serviciu, cărora le-a dat foc cu o brichetă Bic. Mai târziu, după ce focul a crescut în intensitate, a luat un extinctor și l-a stins, pozând apoi în salvator.

Inițial autoritățile au considerat veridice declarațiile sale, dar în realitate mai târziu s-a dovedit că altul a fost scenariul zborului 1418. Potrivit unor documente depuse la dosarul cauzei, după declanșarea incendiului, însoțitorul de zbor a ieșit din baie, a stat pe hol timp de câteva minute iar apoi a pretins că a descoperit incendiul. A luat un extinctor și a stins prosoapele de hârtie care ardeau mocnit după care a declarat o situație de urgență la bord. Căpitanul a fost notificat, acesta a alertat turnul de control iar aeronavei i-a fost permisă aterizarea de urgență pe aeroportul Detroit Metropolitan. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

Dacă inițial povestea părea veridică, o lună mai târziu, în urma cercetărilor făcute de agenții FBI, au fost depuse acuzațiile împotriva lui. Învinuitul, Johnathan Tafoya-Montano, și-a făcut apariția la un tribunal federal din Detroit în după amiaza zilei de miercuri, unde i s-au prezentat acuzațiile. Apoi el a fost eliberat pe cauțiune fiind însoțit de un agent FBI la Aeroportul Detroit Metro, unde a urcat la bordul unui zbor American Airlines programat să zboare înapoi către Dallas. Pentru a evita orice probleme în timpul zborului, el a fost însoțit de un agent de securitate și obligat să rămână așezat pe tot parcursul călătoriei.

FBI-ul l-a arestat pe Tafoya Montano luni, după o investigație care a arătat că el a fost cel care a pus focul la bordul liniei aeriene pe data de 1 februarie. Deocamdată motivația sa nu este cunoscută. În urma anchetei făcută de FBI și poliția aeroportului, după ce s-au luat declarații de la mai mulți pasageri și toți membrii echipajului zborului, inclusiv Tafoya-Montano, s-a constatat că acesta a mințit. Nimeni nu a folosit toaleta, cu cel puțin 15 până la 20 de minute înainte de foc, și numai Tafoya-Montano și un alt însoțitor de zbor se aflau în vecinătatea băii atunci când s-a declanșat incendiul. După interogatoriul făcut de FBI asupra lui Tafoya-Montano, el a recunoscut că toate declarațiile sale anterioare despre foc erau false.

Din înregistrările instanței reiese faptul că toată ipoteza "accidentului" era o invenție a acestuia, el recunoscând ulterior că intenționat a pus focul folosind prosoape de hârtie pe care le-a aprins cu o brichetă Bic. Tafoya-Montano este acuzat de "distrugere a instalațiilor de aeronave sau aeronave" și "fals în declarații". Printre condițiile eliberării sale condiționate este și aceea că nu mai poate zbura cu avionul fără permisiunea instanței. Avocatul său numit din oficiu nu a putut fi contactat pentru comentarii. #SUA #Politie #Accident