După aproape cinci ani de la uciderea fostului lider al grupării teroriste Al-Qaeda, serviciile secrete americane au făcute publice mai multe documente ale lui Osama Bin Laden, printre care un testament dar și scrisori adresate teroriștilor și amenințări la adresa statelor lumii, inclusiv împotriva #SUA. Documentele arată că el ar fi avut o avere în valoare de mai multe milioane de dolari, cu care voia să își ajute rețeaua sa jihadistă Al-Qaeda, conform CNN.

În testamentul său, Bin Laden a spus că are o avere de 29 de milioane $ în Sudan și dorința lui este ca această sumă să fie folosită pentru „jihad de dragul lui Allah”, iar o mică parte din această avere trebuia să ajungă la diverși membri ai familiei sale. Unde se află acum banii rămâne principala necunoscută. Într-o scrisoare pe care liderul terorist a scris-o în anul 2008, apare următoarea afirmație: „Dacă eu am să fiu omorât, rugați-vă pentru mine și continuați să donați în numele meu”, relatează cnn.com.

Bin Laden a făcut referire și la îngrijorarea cu privire la atacarea expresă a Iranului și a Turciei, pentru că o mare parte din banii organizației teroriste Al-Qaeda treceau prin aceste țări, pe drumul lor către membrii organizației. Documentele mai prezintă, de asemenea, diferențele evidente față de filozofia actuală a ISIS (Statul Islamic) în ceea ce privește formarea unui califat ca bază pentru operațiunile teroriste. Osama Bin Laden a fost reticent în a forma un califat, din cauza dificultății de a aduna sprijin popular pentru o structură de acest gen și datorită problemelor de zi cu zi în guvernarea unui stat jihadist.

Alte scrisori atribuite lui Bin Laden și date publicității în SUA, arată că el i-a îndemnat pe americani să lupte schimbărilor climatice „catastrofale", pentru a "salva omenirea". Deasemenea, într-una dintre scrisori apare temerea pe care o avea că un dentist a implantat un dispozitiv de urmărire în dinții soției sale pentru a fi monitorizați de americani. O altă scrisoare scoate la lumină faptul că teroristul a planificat o campanie media importantă pentru a marca împlinirea a zece ani de la atacurile din 11 septembrie 2001 din New York, Statele Unite ale Americii, potrivit BBC.

El a făcut, de asemenea, o evaluare proprie asupra progresului "războiului împotriva terorii" al Occidentului și a campaniei militare a SUA în Afganistan. "Ei au crezut că războiul va fi ușor și că își vor îndeplini obiectivele în câteva zile sau în câteva săptămâni", a scris Bin Laden în scrisorile sale. "Trebuie să învețe să aibă un pic mai multă răbdare. Cu răbdare, există victorie!" mai apare în opiniile liderului terorist, citat de bbc.com

Osama Bin Laden a fost ucis de forțele speciale americane în mai 2011, în timpul unei operațiuni combinate desfășurată în Abbottabad, Pakistan. Gruparea teroristă Al-Qaeda a fost condusă de atunci de fostul secund al lui Bin Laden la comandă, Ayman al-Zawahiri. #terorism #Statul Islamic