Un oficial egiptean, care a prezentat concluziile unui studiu japonez, a spus că interiorul camerelor secrete care există în piramidă ar putea scoate la lumină locul de odihnă al reginei Nefertiti. Există două camere secrete anterior necunoscute şi ascunse în mormântul regelui Tutankamon, au spus oficialii egipteni. Un articol despre această #descoperire senzaţională a fost publicat în ediţia online a publicaţiei Independent.

Ascunse în spatele zidurilor mormântului egiptean sunt camere secrete, care ar putea fi „pline de comori", au fost declarațiile anterioare ale oficialilor egipteni. Acum, ministrul egiptean pentru antichități a declarat că există cu o probabilitate de 90 la sută, şanse ca să mai existe alte două camere secrete. Cele două camere conțin fie metal fie materiale organice, în conformitate cu rezultatele scanărilor efectuate. Ele sunt ascunse în partea de nord și de est a pereților mormântului, a spus ministrul.

Aceste camere, nedescoperite anterior, ar putea dezvălui multe dintre cele mai profunde secrete ale vechilor egipteni. Unele teorii au sugerat, de exemplu, că anumite părți din mormânt ar putea fi locul de odihnă al reginei Nefertiti, despre care oamenii de știință au susținut s-ar putea să fi fost mama lui Tutankamon. În cazul în care aceste camere ar ascunde mormântul reginei Nefertiti, atunci această descoperire ar putea fi una dintre cele mai importante ale secolului 21. Ea ar putea încheia lungile dispute despre locul de veci al ei şi ar argumenta faptul că este posibil ca mormântul lui Tutankamon să fi fost inițial construit pentru mama lui.

Misterioasa descoperire a fost făcută după un studiu efectuat de specialiştii japonezi, cu radare foarte performante, care au analizat harta mormântului şi au scanat conţinutul de dincolo de ziduri. Cercetătorii vor efectua o scanare mai avansată la sfârşitul acestei luni, care va fi în măsură să dea mai multe informaţii şi să certifice cu siguranţă dacă spațiile goale sunt camere. În cazul în care scanarea va furniza dovada că acestea există cu certitudine, atunci echipa va discuta despre cum și când se poate avansa ideea de a pătrunde în camere.

„Putem spune cu certitudine mai mare de 90 la sută că acele camere sunt acolo", a declarat Mamdouh Eldamaty, un egiptolog care este Ministrul Antichităților din Egipt, dar el a confirmat faptul că pasul următor va fi făcut abia atunci când certitudinea va fi de sută la sută. Mormântul din Luxor a fost găsit în Egipt în anul 1922, de către o echipă condusă de arheologul britanic Howard Carter. #Mister #Muzeu