Zeci de mii de civili nevinovați au fost uciși de extremiștii islamiști, începând cu atacurile din 11 septembrie 2001 de la World Trade Center din New York (SUA) până în luna martie 2016, potrivit unei cercetări recente realizate de site-ul Religion of Peace. Monitorizarea arată că în ultimii 15 ani s-a înregistrat un val imens al actelor de violență comise de musulmanii radicali. Doar în ultimele 30 de zile, au existat 136 de atacuri în 24 de țări, în care 1.021 de oameni au fost uciși și 2.927 răniți.

Publicația britanică express.co.uk, a analizat datele furnizate de site-ul Religion of Peace (Religia Păcii) și precizează că rapoartele sunt cât se poate de corecte, acestea dezvăluind șocanta cifră de 28.036 de decese cauzate de atacurile teroriste efectuate de grupările jihadiste musulmane pe tot globul, în secolul 21. Numărul celor răniți în aceste atentate depășește cifra de 50.000. Sunt menționate și atentatele de la Madrid (2004), Londra (2005) și Mumbay (2008), care s-au soldat cu sute de victime.

Printre alte atacuri mortale din ultimele 12 luni, comise de luptătorii Statului Islamic (ISIS), dar și de alte organizații teroriste, cel care a făcut cele mai multe victime a fost bombardarea unui avion rusesc deasupra Egiptului în octombrie anul trecut. În acest atentat 239 de persoane și-au pierdut viața și acesta a dus la escaladarea conflictului din #Siria. Masacrul de la Paris, din noiembrie 2015, când 130 de persoane au fost ucise într-o serie de atentate bine coordonate care au terorizat capitala Franței, este considerat al doilea în ceea ce privește numărul victimelor.

Atacurile recente din capitala Belgiei, Bruxelles, sunt printre cele mai recente dintr-o listă aparent fără sfârșit de lovituri teroriste efectuate de luptătorii jihadiști, care pretind că acționează în numele islamului. Exploziile din aeroportul Zaventem și de la metroul din Bruxelles au ucis cel puțin 34 de persoane, peste 270 fiind rănite. Cifrele nu sunt cele finale, acestea putându-se modifica, deoarece există numeroși răniți grav.

Ankara, capitala Turciei a fost și ea lovită de mai multe atacuri teroriste, numărul victimelor fiind de ordinul zecilor în ultimul an. Masacrul de pe plaja din Sousse (Tunisia) din luna iunie 2015 este printre atentatele cu cele mai multe victime, acolo pierzându-și viața 38 de persoane, dintre care 30 de britanici.

Printre aceste acțiuni teroriste se regăsesc și cele din Istanbul, Siria, Yemen, Nigeria și Bangladesh. Totuși, cele mai multe victime au fost înregistrate în Irak, unde bombardarea unei piețe șiite din Bagdad, a dus la uciderea a 78 de oameni. Tot în Irak, la Iskandariyah, în apropiere de capitala Bagdad, peste treizeci de oameni nevinovați au fost omorâți și peste 60 răniți de un sinucigaș, la un meci de fotbal. 

Din cercetarea separată efectuată de Henry Jackson Society, reiese că doar gruparea teroristă Al-Qaeda, a fost a găsită direct responsabilă pentru aproximativ 4.400 de decese în rândul civililor din 18 țări ale lumii între 1992 și 2010. #terorism #Statul Islamic