Pe cea mai mare insulă din Arhipelagul de Vest din Australia, o imagine pare ireală. Un lac roșiatic, denumit Hillier, a captivat atât turiștii, cât și oamenii de știință ani de zile, însă acum s-a descoperit cauza misterioasei culori, care se datorează unor alge, potrivit publicației britanice Daily Mail. O nouă investigație a cercetătorilor a demonstrat prezența algelor și a mai multor microbi ”extremofili”, care contribuie la neobișnuita culoare a lacului. Într-un recent documentar, SciShow a prezentat ciudatul lac din Australia, ca fiind ”gazda celor mai ciudate ecosisteme de pe Pământ”.

Aceste neobișnuite organisme pot trăi în medii extreme, inclusiv în lacuri cu o salinitate ridicată, precum Hillier din Middle Island, Australia.

Anunțuri
Anunțuri

Lacul roșiatic a fost prezentat pentru prima dată de SciShow în anul 2013, stimulând interesul cercetătorilor din Proiectul eXtreme Microbiome. Astfel, oamenii de știință au început o investigație pentru a identifica sursa culorii roșiatice-roz a lacului Hillier. Cercetătorii au colectat sedimente și apă din toate zonele lacului pentru a stabili algele și bacteriile care trăiesc acolo.

După luarea probelor, echipa a efectuat o analiză metagenomică, în care a extras ADN-ul pentru a identifa speciile, pe baza informațiilor genetice. Printre numeroșii microbi colectați din lacul Hillier, cercetătorii au descoperit Dunaliella salina, o algă care era considerată ”vinovată” de culoarea roșiatică a lacului.

Această algă poate fi găsită și într-un alt lac roz, Retba din Senegal. Hank Green de la SciShow a explicat faptul că aceasta algă produce compușii unui pigment numit carotenoid, care ajută la absorția luminii soarelui. Acești compuși dau algelor o culoare roșiatică-roz.

Anunțuri

Dar, Dunaliella salina nu este singurul factor care contribuie la colorarea Lacului Hillier. Oamenii de știință au descoperit și alți microbi de culoare roșie, inclusiv câteva specii de Archaea, împreună cu o bacterie numită Salinibacter ruber.

Echipa de cercetători a făcut o descoperire neașteptată, identificând o bacterie cunoscută sub numele de Dechloromonas aromatic, care produce descompunerea compușilor, precum benzen și toluen. #Mister #Secret #descoperire