O nouă scenă de la Casa Albă a devenit virală pe internet după ce administrația prezidențială americană a postat pe pagina oficială o întâlnire dintre Barack și Michelle Obama pe de o parte și o americancă în vârstă de 106 ani pe de altă parte.

Virginia McLaurin, o femeie de culoare care a împlinit venerabila vârstă de 106 ani și-a împlinit un vis pe care la avut timp de mai bine de 100 de ani. Să vadă ajuns la Casa Albă un președinte de culoare și să viziteze locul unde se iau cele mai importante decizii din lume. În filmulețul postat pe internet se vede cum președintele #SUA este de-a dreptul surprins de voiciunea cu care se mișcă femeia și o roagă să o lase mai moale deoarece se mișcă mult prea repede.

De asemenea în momentul în care Virginia McLaurin se îndreaptă în pași de dans către prima doamnă a Americii, cei mai puternici oameni din lume se lasă prinși în jocul femeii și dansează împreună cu aceasta. În videoclipul care a fost prezentat astăzi de către siteul Televiziunii Române, #Barack Obama nu se poate abține să nu o întrebe pe femeie care este secretul care o face să poată dansa la cei 106 ani ai săi.

Americanca i-a răspuns că fericirea de a vizita Casa Albă și  de găsi acolo un președinte de culoare cu o soție de culoare. Virginia McLaurin a subliniat că acesta este un prilej pentru ea de a sărbătorii istoria comunității de culoare din Statele Unite ale Americii.

Michelle Obama, impresionată de modul de prezentare al femeii în vârstă de 106 ani i-a transmis acesteia : "Vreau să fiu ca tine când voi fi mare".

Acesta nu este primul video care îi arată pe soții Obama într-o atmosferă relaxată și informală, administrația prezidențială publicând numeroase filmulețe pe internet care arată fața umană a celui mai puternic cuplu al lumii contemporane. De-a lungul timpului Barack Obama a fost „surprins” în diverse ipostaze informale care au fost făcute publice prin intermediul paginii oficiale ale Casei Albe. Unele din cele mai cunoscute astfel de ipostaze sunt cele în care renunță la umbrelă pentru a proteja de ploaie două angajate ale Casei Albe, când se joacă cu un superb animal de companie sau când vorbește relaxat la telefon, cu picioarele întinse  pe masa  biroul său din Casa Albă.