”The Jump” (Saltul) este un show britanic de televiziune în care vedete cunoscute încearcă să performeze în diferite sporturi de iarnă, ​​inclusiv sanie, bob, patinaj viteză, schi fond şi slalom uriaş. ”The Jump” a fost catalogată drept una dintre cele mai riscante emisiuni de televiziune din lume după ce patru concurenţi s-au accidentat grav în timpul acestor reprezentaţii.

Una dintre cele mai de succes gimnaste din #Marea Britanie, Beth Tweddle în vârstă de 30 de ani, aproape că şi-a fracturat două vertebre de la gât într-un teribil accident petrecut în timpul repetiţiilor pentru spectacol. Este una dintre multele victime care au suferit leziuni în acest spectacol promovat de Channel 4. Site-ul mirror.co.uk prezintă o serie de emisiuni de televiziune mult mai înspăimântătoare, toate având ca ţintă audienţa!

Dacă aveţi impresia că The Jump este brutal, aflaţi că acesta nici nu poate fi comparat cu torturile, cruzimea şi carnagiul promovate în alte emisiuni TV din întreaga lume. Show-ul Za Gaman, tradus ca ”Rezistenţă” a forţat limitele legalităţii atunci când a folosit metoda ”waterboarding” (o controversată metodă de tortură promovată de CIA) asupra concurenţilor, legându-i de gât cu lanţuri şi  forţându-i să inhaleze apă sărată pe nas. Apoi le-au presărat piper pe faţă.

Un alt Reality show-ul TV extrem, este cel în care concurenţii sunt torturaţi prin târârea lor peste un pat format din ramuri cu spini, suspendaţi deasupra unei gropi cu aligatori gata să-i înşface sau îngropaţi goi în zăpadă şi forţaţi să mănânce îngheţată.

Alt show extrem de popular în Rusia este ”Interceptarea”. Concurenţilor din acest spectacol li se pune la dispoziţie o maşină. Dar există o şmecherie, una destul de importantă. Maşina este raportată ca fiind furată, iar competitorii pot să o păstreze dacă scapă de urmărirea poliţiei timp de 35 de minute. Totul se desfăşoară pe străzile aglomerate din Moscova. Poliţia cooperează cu producătorii emisiunii, dar au fost lăsaţi să se poarte dur cu participanţii care sunt prinşi, fiind proverbială "gentileţea" poliţiştilor ruşi. Multe dintre episoade se încheie cu concurenţi puşi la pământ cu faţa în jos şi poliţişti aplicându-le lovituri de baston în coaste. Dar ce contează acest amănunt când în minutul de aur, emisiunea a fost urmărită de peste 85 de milioane de ruşi...

O altă emisiune nerecomandată  persoanelor mai sensibile  este ”Killer Karaoke”. Concurenţii sun provocaţi să cânte în timpul diferitelor forme de tortură. Nu au voie să se oprească din cântat sub nici o formă şi după cum vedeţi în clipul de mai jos nu este chiar simplu să faci acest lucru. 

Mai nou şi televiziunile din România au început să promoveze aceste formate discutabile. Inclusiv la ”Românii au talent” au fost câteva reprezentaţii mai dure. Dar parcă tot mai preferabile sunt show-uri de genul ”Te pui cu blondele”. Cel puţin în urma unei astfel de emisiuni ai şansa să îţi mai îmbogăţeşti cunoştinţele de cultură generală. #Politie #Violenta