Poliţia germană a declanşat o vânătoare de proporţii. Raidurile au fost efectuate pentru a preveni „atacuri severe şi violente”, potrivit poliţiei. La două dintre adresele căutate au fost găsiţi un solicitant de azil din Hanovra şi un altul din Attendorn în regiunea Sauerland. Berlinul este centrul operaţiunii, unde poliţia a năvălit în patru apartamente şi două spaţii comerciale. Informaţia a fost publicată în ediţia electronică Daily Express.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei Stefan Redlich, a spus că patru algerieni au fost căutaţi pentru presupuse legături cu terorişti ISIS din Siria. Alte trei persoane, o femeie şi doi bărbaţi pentru care existau deja emise mandate de arestare, au fost luate în custodie. Unul dintre suspecţii islamişti este bănuit de către autorităţile algeriene că este membru al Statului Islamic, acestea spunând că el a fost instruit într-o tabără a teroriştilor din Siria.

În timpul perchiziţiilor, au fost confiscate din respectivele locaţii, calculatoare, telefoane mobile şi înregistrări audio şi video. Purtătorul de cuvânt, a mai declarat că ancheta a început în decembrie anul trecut. Raidurile vin ca urmare a faptului că Germania rămâne în alertă maximă după atacurile teroriste din noiembrie de la Paris. ISIS a revendicat atunci responsabilitatea pentru atrocităţile comise.

Consecinţele respectivului atentat au produs efecte ulterior, un amical de fotbal dintre Germania şi Olanda ce trebuia să se dispute la Tui Arena, a fost anulat după ce poliţia a primit „informaţii concrete” despre iminenţa unui atac la stadion. Şeful poliţiei din Hanovra, Volker Kluge, a declarat atunci că planul era conceput pentru a „detona explozivi” la stadion. Două staţii de cale ferată majore din Germania au fost de asemenea evacuate în ajunul Anului Nou, în urma unei informaţii primite de la un serviciu secret, care a avertizat de iminenţa unui atac în ţară. Autorităţile au primit informaţii că atentatori sinucigaşi ar putea ataca gara centrală din Munchen.

Se pare că sunt primele rezultate palpabile şi arestări după luni întregi de căutări şi filaje ale acestor deocamdată presupuşi terorişti. Este o provocare uriaşă pentru poliţia şi serviciile de securitate din Germania de a preveni încă din faşă asemenea atentate. Tensiunile din Germania sunt pe punctul de a exploda, după ce sute de femei au fost jefuite, atacate sau agresate sexual în timpul sărbătorilor de Anul Nou, lângă catedrala din Koln şi în faţa gării centrale din oraş, de către mai mult de 1.000 de beţivi agresivi descrişi ca fiind „de origine africană sau arabă”. Amploarea şi natura infracţiunilor petrecute atunci, inimaginabile pentru o minte sănătoasă, a fost o torpilă dezastruoasă pentru politica uşilor deschise promovată de Cancelarul Angela Merkel.

Se pare că un atentat terorist este ultimul lucru de care are nevoie Germania în acest moment, acest lucru putând fi detonatorul unei explozii sociale de proporţii. După ce a fost iniţial aplaudată pentru rolul avut în conducerea crizei refugiaţilor care ameninţa Europa, oferind adăpost pentru aproape 1,1 milioane de refugiaţi care fug de război şi persecuţii, liderul suprem german se află acum în cădere liberă în sondaje şi se confruntă cu apeluri în creştere pentru reguli mai stricte în politica de imigrare. #terorism #Statul Islamic #Refugiați