Un general american a declarat că Pentagonul a informat #Rusia în legătură cu zonele din Siria, unde acționează forțele speciale ale Statelor Unite, potrivit publicației The Washington Post. Comandantul Air Force din Statele Unite, general-locotenentul Charles Q. Brown a spus reporterilor că s-a luat această decizie pentru siguranța trupelor americane din Siria.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook nu a dorit să intre în detalii despre mărimea acestor zone, la care a făcut referire generalul Charles Brown. El a declarat însă că ”la cel mai înalt nivel” al conducerii Pentagonului s-a discutat cu Rusia, în legătură cu locațiile forțelor americane din cadrul Operațiunilor Speciale, dar s-a abținut să spună când au avut loc aceste convorbiri.

În luna octombrie, la aproximativ o lună după ce Rusia a început bombardamentele din Siria, Pentagonul și Ministerul rus al Apărării au stabilit un memorandum în care s-au precizat ”protocoale specifice de siguranță, pe care trebuie să le urmeze echipajele avioanelor” implicate în războiul din Siria, astfel încât aeronavele rusești și americane să evite orice confruntare.

Potrivit lui Cook, la data memorandumului, documentul ”nu a stabilit și zone de cooperare, schimb de informații în general sau despre țintele din Siria”. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a subliniat că discuția cu Rusia privind locațiile forțele speciale ale Statelor Unite, a reprezentat singura comunicare din afara memorandumului.

Această decizie a fost luată cu scopul de a oferi o siguranță suplimentară pentru forțele speciale ale Statelor Unite, care operează la sol în Siria.

Deși atacurile aeriene ale Rusiei au fost îndreptate în mare parte pentru a sprijini forțele terestre ale președintelui Bashar al-Assad, unele lovituri au vizat și ținte ale Statului Islamic, în zone unde operează și avioanele Statelor Unite. Nu se cunoaște, însă, cît de aproape au zburat avioanele rusești de forțele terestre ale Statelor Unite

Casa Albă a autorizat desfășurarea a aproximativ 50 de militari din trupele speciale în nordul Siriei, la sfârșitul anului trecut, dar locația acestora a fost ținută #Secretă, din motive de securitate.   #SUA