Companii din 20 de țări au fost implicate în aprovizionarea teroriștilor din #Statul Islamic cu diverse componente necesare fabricării bombelor, potrivit agenției de știri Reuters. Ancheta efectuată de Uniunea Europeană a scos la iveală faptul că 51 de companii din țări precum Turcia, Brazilia și Statele Unite au produs și vândut mai mult de 700 de componente utilizate de Statul Islamic la fabricarea dispozitivelor explozive improvizate (IED).

În prezent, aceste dispozitive sunt produse pe ”scară largă” de Statul islamic, ele folosind componente industriale din alte ţări, dar și alte produse ce pot fi cumpărate de pe piață, cum ar fi telefoanele mobile sau îngrășămintele, conform studiului Conflict Armament Research (CAR) efectuat pe parcursul a 20 de luni.

Statul Islamic controlează mari teritorii din Siria și Irak. Turcia, stat membru al NATO, care se învecinează cu ambele țări, și-a intensificat controlul la granițe pentru a preveni fluxul de arme și insurgenți spre Statul Islamic. S-a dovedit că 13 firme turcești sunt implicate în aprovizionarea Statului islamic cu diverse componente, care servesc la fabricarea dispozitivelor explozive improvizate, în timp ce în India au fost depistate alte şapte companii.

”Aceste descoperiri atestă sprijinul internațional tot mai mare față de Statul Islamic din Siria și Irak, prin arme și mărfuri strategice, cum ar fi componente IED”, a declarat James Brown, director executiv al CAR. Vânzarea acestor piese ieftine și ușor disponibile, printre care şi unele care nu sunt supuse licențelor de export guvernamentale, sunt mult mai puțin controlate și reglementate, decât transferul de arme.

CAR a avut acces la aceste componente prin intermediul partenerilor săi, grupul kurd YPG din Siria, poliția federală din Irak, consiliul de securitate precum și forțele guvernului regional din Kurdistan. Raportul arată că și alte companii din Brazilia, România, Rusia, Olanda, China, Elveția, Austria și Cehia au fost implicate în aprovizionarea Statului Islamic cu astfel de componente. #SUA #Romani de pretutindeni