Bilanțul accidentului feroviar din Germania a ajuns la 11 morți și 78 de răniți, după ce serviciile de anchetă au descoperit și trupul neînsuflețit al celui de-al doilea mecanic. Cumplitul #Accident a avut loc marți dimineața, lângă localitatea Bad Aibling, iar potrivit presei germane coliziunea dintre cele două trenuri a fost cauzată de o greșeală umană.

Din cauza unei curbe, cei doi mecanici nu au avut vizibilitate înainte de producerea impactului. Trenurile circulau cu o viteză de 100 de kilometri pe oră. Anchetatorii continuă investigațiile pentru a stabili cu certitudine cauzele producerii coliziunii. Nu este exclusă nicio posibilă defecțiune tehnică a sistemului de frânare care poate opri trenurile automat, atunci când este o eroare de circulație, tocmai pentru a evita un impact frontal.

Printre supraviețuitori se numără și un inginer mecanic, Joe Adediran, care are o posibilă explicație pentru producerea cumplitului accident.

„Mecanicul trenului este obligat să aștepte cinci minute pentru ca trenul care circulă din direcția opusă să sosească. Trenul s-a pus în mișcare spre stația următoare fără a respecta acest timp”, a declarat Adediran, potrivit mediafax.ro.

În urma investigațiilor, salvatorii au reușit să recupereze două cutii negre, care cuprind informații despre cauzele accidentului. Echipele de intervenție caută și cea de-a treia cutie. Peste 500 de salvatori și 15 elicoptere sunt mobilizate la locul  tragediei. Accesul este foarte dificil, din cauza zonei împădurite, aflată la câțiva metri de malul râului Mangfal. Trenurile transportau navetiști, și se pare că printre pasageri nu se aflau copii.

Alexander Dobrint, Ministrul german al Transporturilor a declarat că „imaginile sunt tulburătoare” și că niciodată nu și-ar fi imaginat ca un astfel de accident „s-ar putea întâmpla la noi”. De asemenea, cancelarul german, Angela Merkel se declară „bulversată și întristată” de producerea tragediei și își exprimă încrederea în competența autorităților care vor stabili cauzele accidentului. #Politie