Luni, în timp ce încercau să traverseze Mareea Egee din Turcia, 24 de imigranţi, inclusiv 11 copii, s-au înecat, dar acest lucru pare să nu-i descurajeze pe cei ce vor să ajungă cu orice preţ în Europa. Macedonia a început construirea unui nou gard ranforsat cu sârmă ghimpată, cu lame tăietoare, în paralel cu altul deja existent la frontiera sa cu Grecia, pentru a face mai grea pătrunderea imigranţilor în micuţa ţară balcanică. Informaţia a fost postată în ediţia electronică a cotidianului Daily Mail.

Din noiembrie anul trecut, numai refugiaţilor din Siria, Afganistan şi Irak le-a fost permis să treacă graniţa în călătoria lor spre Europa de Vest, dar şi imigranţii din alte ţări au încercat în continuare să forţeze intrarea în Macedonia. Un înalt oficial din armată a spus că: „Ideea este de a trimite un mesaj clar imigranţilor că există un gard dublu, astfel încât să renunţe la trecerea ilegală”.

Mai mult de 68.000 de refugiaţi au fost înregistraţi la intrarea în Macedonia de la începutul anului, iar poliţia declară că alţi aproximativ 4.000 de oameni au fost opriţi în încercarea lor de a trece ilegal doar în luna ianuarie. Comisia Europeană a promis luna trecută să sporească securitatea la frontiera dintre Grecia şi Macedonia, trimiţând în acest sens mai mult de 60 de ofiţeri de poliţie din alte ţări pentru a ajuta la controlul fluxului de persoane.

Recent Macedonia a închis intermitent frontiera pentru refugiaţi şi permite acum accesul doar celor care doresc să meargă în Germania sau Austria. Ministrul macedonean de externe, Nikola Poposki a declarat în ianuarie că guvernul său nu a avut intenţia de a închide complet graniţa, dar s-a coordonat cu Uniunea Europeană şi face „tot ce este necesar” pentru a ajuta la rezolvarea crizei.

Noul gard va fi la o distanţă de cinci metri de cel ridicat în luna noiembrie şi va fi instalat de-a lungul punctului de frontieră Gevgelija. Oficialul armatei a refuzat să spună cât de lung va fi noul gard, dar presa locală a aflat că acesta s-ar întinde pe mai mult de 30 km de-a lungul frontierei.

Se pare că Europa a început un efort coordonat de stopare a afluxului de imigranţi către ţările Europei Occidentale. Ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz, aflat într-o vizită la Saraievo, a lăudat Macedonia pentru eforturile sale de a încetini fluxul de oameni, criticând subtil guvernul elen care nu a ajutat prea mult în acest efort. El a spus că susţine Macedonia în acest demers, dar şi alte ţări care nu sunt capabile să stopeze afluxul imigranţilor pe cont propriu.

Peste 360 de imigranţi şi-au găsit sfârşitul ​​în Marea Mediterană în luna ianuarie, alte două persoane fiind găsite îngheţate de către autorităţile bulgare într-o regiune muntoasă a ţării datorită frigului din această perioadă. Totuşi aceştia nu renunţă la ideea de a ajunge în ţările bogate ale Europei, chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. Probabil că nu va trece mult timp, şi următoarea ţară pe lista rutelor de tranzit va fi România, şi atunci vom avea cu adevărat şi noi o problemă. #Uniunea Europeana #imigranti #Refugiați