Eclipsele totale de Soare sunt evenimente de scurtă durată, care nu se întind pe mai mult de câteva minute. Eclipsele altor stele din galaxia noastră – așa-numitele eclipse stelare – pot dura o perioadă mai lungă de timp, potrivit publicației Huffington Post. O echipă de cercetători tocmai a făcut o descoperire neobișnuită, un sistem stelar binar în care o stea gigantică roșie a fost eclipsată timp de trei ani și jumătate.  Aceasta este cea mai întinsă eclipsă stelară observată vreodată de astronomi.

Sistemul TYC 2505 – 672 – 1, a cărui #descoperire a fost descrisă într-un articol publicat în revista Astronomical Journal, are cea mai lungă eclipsă văzută în toată istoria omenirii. Durata dintre două eclipse care se petrec în sistemul stelar descoperit de către cercetători este de 69 de ani. Sistemul, care este situat în constelația Leo Minor, a cunoscut o eclipsă în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și ulterior între anii 2011 și 2014. Următoarea eclipsă va avea loc în aprilie 2080, conform New Scientist.

Este destul de ușor de explicat cum se desfășoară eclipsele de Soare, care se produc atunci când lumina venită de la astrul ceresc este oprită de Lună. Satelitul artificial al Terrei se interpune între Soare și Pământ. Dar cum poate fi explicat un asemenea fenomen, în care o stea este eclipsată de alta, deși ambele emit lumină? Echipa internațională de astronomi, condusă de cercetători de la Universitățile de la Vanderbilt și Harvard, susține că evenimentul se produce când una dintre stele din sistem se găsește într-un nor de gaz și praf extrem de dens, care stopează lumina.

Stelele din acest sistem orbitează una în jurul celeilalte la o distanță de 20 de unități astronomice (1 unitate astronomică = aproximativ 150 de milioane de kilometri sau distanța medie de la Pământ la Soare– n.a.). 

Recordul anterior al eclipselor stelare era deținut de steaua Epsilon Aurigue, o gigantică galbenă, care a fost eclipsată de perechea sa la fiecare 27 de ani, timp de 640-730 de zile.  ”Este absolut incredibil cum putem folosi datele astronomice pe scala seculară a timpului. Descoperirea ne-a dus într-o nouă eră a astronomiei”, a declarat Joseph Rodriguez, de la Universitatea Vanderbilt. ”Una dintre cele mai mari provocări a astronomiei este dată de faptul că unele dintre cele mai importante fenomene apar pe durate de timp astronomice”, a spus profesorul Keivan Stassun, co-autorul studiului. #Mister #Secret