Un autobuz plin ochi cu călători a luat foc marţi dimineaţă în apropierea unei pieţe din Yinchuan. În incendiul produs la ora locală 7:08, în China, 17 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 32 au fost răniţi. Deşi iniţial s-a vorbit despre 14 morţi şi 31 de răniţi, investigaţiile anchetatorilor au mai scos la iveală alte trei trupuri carbonizate. În total, au căzut pradă flăcărilor nouă femei şi opt bărbaţi, în timp ce răniţii au vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani. DIntre aceştia şase sunt în stare gravă, unul fiind în stare critică, după cum au spus într-o conferință de presă oficialii spitalului.

Incidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii, autorităţile intrând imediat în alertă pentru a limita urmările dezastrului. Forţele de securitate au înconjurat zona din faţa magazinului de mobilă unde autobuzul 301 fusese mistuit de flăcări şi au transportat răniţii la #Spital.

”Stăteam pe locurile din față ale autobuzului când oamenii au început să strige <Foc! A luat foc autobuzul!>. Când am întors capul am văzut flăcările în spatele meu și am simțit cum pantofii mi s-au aprins” își amintește Hu Yuexiang în vârstă de 26 de ani. ”Am crezut că autobuzul o să explodeze și o să mor. Apoi ușile s-au deschis și am fugit afară”, a adăugat femeia care a spus că s-a oprit să filmeze cum arde autobuzul, doar că până a pornit telefonul, din mașină nu mai rămăsese decât scheletul.

La scurt timp a fost pornită o anchetă pentru a elucida misterul flăcărilor care au luat 17 vieţi, astfel că la orele prânzului, anchetatorii au reuşit arestarea unui suspect, conform agenţiei de presă Xinhua. Acesta a fost capturat după o adevărată "vânătoare" a forţelor de securitate chineze, într-o clădire neterminată, după ce l-au urmărit mai multe ore. În momentul arestării, acesta avea pantalonii arși. Este vorba despre Ma Yongping, un bărbat care se pare că ar fi incendiat autovehiculul de transport public de persoane. Anchetatorii au ajuns la el după ce un martor a reţinut numerele de pe plăcuţa de înmatriculare a maşinii cu care acesta a fugit de la faţa locului. #China #Incendiu