După ultimele evenimente petrecute în Europa, în statele Uniunii Europene în special, dar și din pricina statisticilor și prognozelor alarmante oferite de analiști asupra unui val de imigranți mult mai mare decât în 2015, guvernul britanic a fost pus pe gânduri, astfel că se pune problema luării unor măsuri de limitare a migrației spre Regatul Unit în 2016. Ca urmare, Charles Wardle, un fost ministru al imigrației, din partea Partidului Conservator, a dat unele sfaturi guvernului britanic, pentru rezolvarea acestor probleme foarte importante, într-un interviu acordat pentru The Thelegraph

Problema controlului imigrației alături de cealaltă temă de actualitate în Marea Britanie, aceea a rămânerii sau nu în Uniunea Europeană se intersectează în această perioadă, dar soluțiile potrivite sunt greu de găsit. Acest lucru este mai adevărat decât oricând în această perioadă, pentru că, după cum se pare, cel mai probabil  oficialii de la Bruxelles vor rupe în curând regulile "Dublin", care dădeau dreptul ca datele fiecărui solicitant de azil în Europa să fie prelucrate în prima țară în care intra.

Există multe neclarități în această problemă a imigrației sau ce va aduce aceasta nou asupra spațiului fără frontiere - Schengen, care este deja la un pas de colaps. Oficialii britanici ar trebui să realizeze faptul că singura soluție pentru #Marea Britanie, este să își întărească toate controalele la frontiere și să recâștige dreptul de a hotărî cine poate și cine nu are dreptul de a intra pe teritoriul său, conform spuselor fostului ministru.

Adevărul este că Europa acționează ca un magnet care atrage un număr foarte mare de imigranți și conform precizărilor autorităților guvernamentale, nu există nici o capabilitate, posibilitate informatică care să poată contoriza toți vizitatorii, turiștii, studenții sau oamenii de afaceri care intră sau care ies în sau din regat, pentru a ajuta la urmărirea și prinderea celor vinovați de încălcarea regulilor de imigrare. Personalul  agenției ”Home Office” nu este a suficient de mare pentru a aborda toate șederile peste termenul autorizat.

Sistemul informatic ”e-borders” care a fost  lansat în 2003 pentru a colecta informații avansate despre pasageri a depășit extrem de mult bugetul alocat acestui program, astfel că a fost tras pe linie moartă în 2014, la un cost de mai mult de 830 milioane £.

Britanicii de toate originile etnice, tineri și bătrâni deopotrivă, sunt ospitalieri și bine intenționați, dar sondajele de opinie arată, că ei nu doresc să fie luați peste picior. Pentru a întări controalele la frontieră din Regatul Unit, autoritățile trebuie mai întâi să găsească slăbiciunile inerente, astfel încât, în cazul în care voința politică permite, management puternic poate îmbunătăți sistemul pentru binele națiunii.

Oare va asculta primul ministru, David Cameron sfaturile unui fost ministru conservator al imigrației în UK? Să nu uităm, totuși, faptul că până la urmă actualul premier britanic este președintele Partidului Conservator. #Uniunea Europeana #imigranti