Norul Smith este un fel de ”minge” de gaz, care are lungimea de 11.000 de ani-lumină și lățimea de 2.500 de ani-lumină. Acum, ca și în ultimii 70 de milioane de ani, norul s-a rotit la marginea galaxiei noastre, Calea Lactee, potrivit Fox 9. Norul a avut până acum o traiectorie ascendentă, iar acum ea va coborî. Corpul spațial a călătorit spre marginea Căii Lactee, iar acum se întoarce. Astfel, astronomii au rămas uimiți să constate, în imaginile surprinse de telescopul Hubble al NASA, că norul Smith revine în direcția galaxiei noastre.

Diagramele publicate de Agenția spațială americană NASA și Agenția spațială europeană ESA arată traiectoria întinsă pe 100 de milioane de ani a Norului Smith. În fotografii se observă curbura Norului, în afara Căii Lactee, iar mai apoi revenirea sa pe o altă traiectorie, ca un bumerang.

Descoperirea telescopului spațial Hubble al NASA indică faptul că Norul Smith , datorită compoziției sale chimice, a venit dintr-o regiune aflată la marginea galaxiei, în urmă cu 70 de milioane de ani. În prezent, Norul s-a întins enorm și are forma unei comete, din punct de vedere al gravitației și al presiunii gazului. În traiectoria sa, Norul va declanșa formarea unor noi stele, susțin astronomii și alte milioane de stele ar putea apărea din aceste gaze.  

Oamenii se întreabă în mod firesc dacă Norul Smith, care are o viteză uluitoare de 700.000 de mile pe oră (peste 1.000.000 de kilometri pe oră –n.a), va ajunge pe Pământ, provocând sfârșitul lumii noastre? Oamenii de știință anunță că nu este niciun fel de pericol, deoarece norul Smith, deși se îndreaptă spre Pământ,  nu va ajunge nici măcar în următorii 30 de milioane de ani să intre în Calea Lactee.

Distanța până la locul în care va pătrunde în Calea Lactee este de câteva mii de ani-lumină. Totuși, asta nu va însemna că sistemul nostru solar nu va fi afectat de Norul de gaz sau de forțele gravitaționale ale sale, când vor ajunge în Calea Lactee. ”Norul este un exemplu despre cum o galaxie se schimbă în timp. Acesta ne spune că galaxia Calea Lactee este un loc foarte activ, unde gazul poate fi scos în afară ei şi apoi el se întoarce”, a declarat Andrew Fox, cercetător la Institutul de știință din cadrul Telescopului spațial din Baltimore, Statele Unite, potrivit Huffington Post. #Mister #Secret #descoperire