Despre atrocitățile pe care #Statul Islamic le săvârșeste peste tot în lume deja știe o lume întreagă. Decapitările pe care teroriștii le filmează și apoi le publică pe internet pentru a răspândi teroarea, execuțiile sumare, răpirile și torturile sunt deja asociate cu modul în care ISIS acționează oriunde în lume.

Chiar dacă marea majoritate a musulmanilor critică în mod public modul în care Statul Islamic acționează și se delimitează de acțiunile barbare ale reprezentanților ISIS, teroriștii reușesc să șocheze aproape în fiecare zi opinia publică internațională.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului un luptător al organizației teroriste și-a executat propria mamă într-o piață din orașul sirian Rakka care este considerat capitala Statului Islamic. Execuția a avut loc în prezența a sute de persoane care au fost obligate să privească acest macabru eveniment.

Din cele relatate de Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului tânărul terorist și-a denunțat mama conducătorilor ISIS deoarece aceasta l-a îndemnat să părăsească organizația teroristă. Mama era îngrijorată pentru viața fiului deoarece considera că toți luptătorii care activează în cadrul ISIS vor fi uciși de coaliția care luptă împotriva acestei organizații. Fiul a dezvăluit  această propunere șefilor săi care au acuzat-o pe mamă de "apostazie" și au decis ca aceasta să fie executată de propriul fiu.

Luptătorul și-a executat cu sânge rece propria mamă, exact lângă oficiul poștal la care aceasta lucra și pe lângă sutele de privitori prezenți la această crimă milioane de oameni au rămas împietriți după ce postul de televiziune CNN a difuzat această groaznică întâmplare.

Din păcate, în ciuda formării unei largi coaliții care luptă împotriva Statului Islamic, organizația jihadistă continuă să terorizeze milioane de oameni în Irak și Siria, acolo unde ocupă teritorii importante. Negocierile interminabile între marile puteri precum și lipsa de reacție a acestora au condus și la criza imigranților care au invadat Europa în ultimul an, încercând să scape de teroriștii Statului Islamic. #terorism #Crima