#Vladimir Putin a acordat unul dintre rarele sale interviuri pentru presa străină, popularului tabloid german Bild, pe data de 5 ianuarie în oraşul Soci, textul integral fiind publicat de ziarul german şi Kremlin luni. În acest interviu Putin discută despre relaţiile Rusiei cu Germania, aparenta sa schimbare a atitudinii faţă de Occident din ultimii 15 ani şi despre anexarea Peninsulei Crimeea

Când a fost întrebat dacă va reveni vreodată la vechile sentiment de solidaritate cu SUA şi de respingere a unei posibile confruntări cu ţările occidentale, aşa cum făcea în perioada timpurie a mandatului său de preşedinte, Putin a declarat că demersul său nu s-a schimbat. "Nu m-am schimbat niciodată. Chiar mă simt la fel de tânăr şi astăzi ", a spus Putin. "După 11 septembrie am fost primul care l-a sunat pe Preşedintele Bush pentru a-mi exprima solidaritatea". Putin a susţinut, însă, că în ciuda acestui spectacol de solidaritate, cancelarul german Gerhard Schröder, fostul preşedinte francez din acea perioadă, Jacques Chirac şi el au avut dreptate să fie critici cu privire la decizia SUA, a Marii Britanii dar şi a altor ţări de a trimite trupe în Irak. "Dacă ar fi ascultat de Schröder, ar fi ascultat de Chirac sau ar fi ascultat de mine, probabil că recentele atacuri teroriste din Paris nu s-ar fi întâmplat, pentru că nu ar fi fost această răspândire a terorismului pe teritoriul Irakului, Libiei şi a altor ţări din Orientul Mijlociu", a concluzionat Putin.

Când a fost întrebat despre ce greşeli a făcut Occidentul de la încheierea Războiului Rece, Putin a subliniat extinderea NATO şi încercările de a schimba regimurile din Orientul Mijlociu, spunând că vina pentru criza refugiaţilor, în curs de desfăşurare, se datorează acestor factori. "Acum, când sunt sute de mii, chiar peste un milion de refugiaţi, credeţi că poziţia noastră a fost anti-occidentală sau pro-occidentală", a spus retoric Putin, referindu-se în principal la Germania, ca fiind ţara care a luat cea mai mare parte a refugiaţilor. În septembrie, Putin a făcut o declaraţie similară, invocând faptul că Europa a "urmărit orbeşte" politica SUA, care este acum cauza principală a crizei imigranţilor.

Într-o lungă discuție despre Crimeea, pe care #Rusia a anexat-o în anul 2014, în defavoarea Ucrainei, Putin a apărat decizia spunând că "dreptul internațional nu a fost încălcat". El a justificat acţiunea ca parte a unui referendum democratic. Referendumul nu a fost recunoscut pe plan internațional, occidentul acuzând că soldaţii ruşi au fost în spatele ocupării clădirilor guvernamentale în Crimeea. Rusia, prin vocea preşedintelui Putin susține că trupele au fost formate din voluntari din Crimeea. Justificarea finală în această problemă este emblematică pentru Putin care a spus: "Pentru mine nu teritoriul sau granițele sunt importante, importantă este voinţa poporului".