O ceartă cu iubitul i-a fost fatală unei românce din Spania. Femeia în vârstă de 43 de ani a murit ieri, ucigașul ei fiind nimeni altul decât iubitul victimei, un kosovar cu doi ani mai tânăr decât ea.

Potrivit observator.tv, cei doi erau cunoscuți în cartierul în care locuiau ca fiind cuplul perfect. Nimeni nu își poate explica cum s-a ajuns la o asemenea tragedie.

După ce și-a ucis partenera de viață, bărbatul a plecat la poliția din Madrid unde și-a mărturisit fapta. „Cred că am făcut ceva rău”, le-a spus omul polițiștilor. În urma declarațiilor oferite de agresor poliției, se pare că totul a început de la o ceartă crâncenă între cei doi. Neputând să își controleze furia, bărbatul a sărit să-și sugrume partenera. Când și-a dat seama de ceea ce a făcut, a fost prea târziu.

Ajunși la fața locului, paramedicii au găsit-o pe femeie întinsă pe jos, cu mai multe urme pe gât. Paramedicii încercat din răsputeri să salveze victima, dar nu au mai putut face absolut nimic pentru româncă. Într-un final aceștia au constatat decesul.

Surprinzător, koskovarul nu a fost arestat, pe numele său fiind deschis un dosar penal pentru omor. Autoritățile spaniole susțin că bărbatul nu are antecedente penale și nici nu era cunoscut ca o persoană violentă. Conform sursei, presa spaniolă nu a dat publicității numele victimei, agresorului sau alte detalii privind viața lor personală. Tot ce se știe despre cei doi este faptul că trăiau împreună de câțiva ani și erau apreciați atât de vecini cât și de grupul de prieteni. 

În anul 2015, în jur de 100 de femei au murit în urma violențelor domestice. Cazul româncei din Madrid este primul act de violență din acest acest an care se încheie cu decesul victimei.

Conform unui studiu apărut pe adevarul.ro, aproape 18% din românce devin victime ale agresiunii domestice. Una din cinci femei recunoaște că a fost victima unei astfel de violențe. Potrivit acestora 93% din victime au fost pălmuite sau lovite cu piciorul cel puțin odată. Jumătate din aceste victime au fost au fost trântite de perete sau podea. 16% au fost lovite cu cuțite sau cu alte obiecte. #Diaspora #Crima #Violenta