O bandă de imigranţi a atacat violent personalul de la un centru de refugiaţi pe fondul tensiunilor în creştere din Suedia, provocate printre altele şi de faptul că 80.000 de solicitanţi de azil, vor fi expulzaţi, după ce nu au reuşit să se califice pentru acordarea acestui drept. Personalul de la centrul din Emmaboda, localitate situată în sud-estul Suediei, a fost obligat să se baricadeze într-o cameră, după ce un grup de 19 imigranţi, puternic înarmaţi cu arme găsite la îndemână, i-au atacat. Ei au fost eliberaţi de trupele de poliţie care au sosit să îi salveze. Informaţia a fost publicată în ediţia electronică a grupului Express.

Atacul a izbucnit după ce personalul din acest centru a refuzat cererea unui rezident de a-şi cumpăra dulciuri. Incidentul şocant vine după tragica moarte a tinerei Alexandra Mezher, în vîrstă de 22 de ani, care lucra într-un astfel de centru, ce a fost înjunghiată mortal de unul din tinerii solicitanţi de azil pe care aceasta îi îngrijea.

Ingela Crona, de la poliţia locală din Kalmar, a declarat că: „Ei s-au dezlănţuit, şi un total de 19 de persoane s-au unit şi au provocat acest incident. Şi-au revărsat furia pe personalul de conducere, fiind acompaniaţi de alţi prieteni care li s-au alăturat, personalul fiind obligat să se baricadeze, în timp ce aceştia spărgeau ferestre şi devastau tot ce le cădea în mână".

Poliţia a reţinut doi dintre tineri, un suspect de 16 ani care a iniţiat revolta fiind arestat, în timp ce cealaltă persoană a fost lăsată în libertate. Tensiunile sunt în creştere în Suedia după ce Ministrul de Interne, Anders Ygeman, a declarat că ţara sa este pregătită să trimită înapoi între 60.000 şi 80.000 de solicitanţi de azil în următorii ani. Acesta a spus: „Primul pas este de a le asigura întoarcerea voluntară. Dar dacă nu reuşim, va trebui să aplicăm metode de constrângere". Peste 160.000 de sirieni, irakieni, afgani şi din alte zone au solicitat azil în Suedia anul trecut, un număr dublu faţă de anul 2014.

În Europa, doar Germania a primit un număr mai mare de refugiaţi, dar Suedia se poate lăuda cu faptul că a primit cel mai mare număr de refugiaţi pe cap de locuitor. Mai mult de 30.000 dintre cei care caută adăpost în Suedia, au fost minori neînsoţiţi, aproape toţi fiind băieţi. Mama fetei ucise a povestit împietrită de durere, că fiica ei i-a spus că aşa zişii „minori orfani”, sunt ditamai zdrahonii, bine construiţi fizic şi extrem de puternici, în opinia acesteia, ei minţind cu neruşinare pentru a putea obţine azil.

Refugiatul somalez, care este acuzat de uciderea domnişoarei Mezher, a apărut în instanţa de judecată, joi. Avocatul acestuia a negat crimele de care acesta este acuzat, motivul pentru presupusul atac al acestuia cu cuţitul fiind încă neclar. Ceea ce au remarcat cu toţii a fost faptul că tânărul părea mult mai matur, ceea ce a dat prilejul la speculaţii, precum că tânărul şi-a ascuns şi vârsta şi identitatea.

Instanţa a fost informată că refugiatul avea probleme psihice şi că centrul de refugiaţi a angajat personal suplimentar pentru a-l sprijini pe băiat. Fata ucisă, era absolventă de psihologie, fiind singură şi aproape să încheie tura ei de noapte, atunci când a fost înjunghiată în spate şi în coapsă, luni, murind mai târziu la spital din cauza leziunilor. #Crima a provocat un adevărat şoc în Suedia, ulterior fiind anunţate măsurile de expulzare a celor care nu primesc dreptul de azil în această ţară. #Violenta #imigranti