Frauke Petry, lidera grupării Alternativa pentru Germania (AFD), a făcut aceste comentarii în paginile unui ziar german. Aceasta a declarat pentru ziarul Mannheimer Morgen, că Germania trebuie să reducă afluxul de imigranţi, prin acorduri cu ţările vecine, în special cu Austria şi a cerut consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Informaţia a fost publicată în Sunday Express, ediţia electronică de duminică a grupului Express.

Ea a spus că nu ar trebui să fie reţineri în a trimite imigranţii înapoi către ţările de origine. În acest scop este necesară crearea de "instalaţii de protecţie la frontieră", iar poliţiştii de frontieră ar trebui, dacă este necesar, să tragă în imigranţii care încearcă să treacă ilegal frontiera. Nici un poliţist nu doreşte să tragă asupra imigranţilor, a declarat Frauke Petry, adăugând că: "Nici eu nu vreau asta, dar în cele din urmă, descurajarea include şi utilizarea forţei armate".

Comentariile au venit după ce Angela Merkel a insistat asupra faptului că majoritatea refugiaţilor din Siria şi Irak vor reveni în ţările lor de origine, de îndată ce ambele conflicte vor fi încheiate. Ca argument al afirmaţiilor sale, Angela Merkel a spus că 70 la suta dintre refugiaţii care au fugit în Germania din fosta Iugoslavie, s-au întors acasă după anii 1990. 

Sprijinul pentru această forţă politică de dreapta, AFD, a crescut exponenţial ca urmare a atacurilor sexuale care au avut loc la Köln, în care sute de femei au fost agresate sexual în ajunul Anului Nou, principalii suspecţi în aceste cazuri fiind imigranţii. Comentariile doamnei Petry au fost rapid criticate.

Thomas Oppermann, liderul parlamentar al social-democraților, a declarat: "Ultimul politician german în timpul căruia refugiaţii au fost împuşcaţi a fost Erich Honecker", liderul comunist al Germaniei de Est. Sindicatul Poliţiei din Germania (Gewerkschaft der Polizei) a calificat comentariile acesteia ca fiind radicale şi inumane ca mentalitate, spunând că un ofiţer de poliţie niciodată nu va împuşca imigranţi.

Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin Sociale (CSU), partidul soră bavarez al CDU din care face parte şi Cancelarul Angela Merkel, a ameninţat că va da guvernul în judecată dacă fluxul de solicitanţi de azil nu este stopat. Într-un efort disperat, Angela Merkel a cerut ajutorul tuturor ţărilor europene, pentru că odată cu sosirea primăverii, numărul celor veniţi va continua să crească, mai ales după ce vor fi condiţii favorabile de traversare a Mării Mediterane.

Deşi se proclamă un partid de dreapta, Alternativa pentru Germania, pare mai degrabă un partid de extremă dreapta. Afirmaţiile făcute de liderii acestei formaţiuni sunt şocante. Cu câteva zile înainte, un alt lider marcant al acestei formaţiuni, Beatrix von Storch, membră a Parlamentului European, a făcut o altă afirmaţie explozivă, declarând că după ce i se termină mandatul, Angela Merkel ar trebui să părăsească Germania pentru propria siguranţă, emigrând într-o ţară din America Latină. Tensiunile mocnesc în Germania, iar momentul în care ele vor erupe pare că se apropie. Până atunci, astfel de afirmaţii incendiare, par să întreţină focul care creşte presiunea din cazanul nemulţumiţilor faţă de politica uşilor deschise a Cancelarului Merkel. #Uniunea Europeana #imigranti #Refugiați