Imigranții trebuie să își îmbunătățească limba engleză în doi ani și jumătate sau vor fi  deportați”, a declarat David Cameron, primul ministru al Marii Britanii.

Imigranții vor trebui să demonstreze modul în care și-au îmbunătățit engleză, după doi ani și jumătate sau vor fi puși față în față cu deportarea, deși această acțiune ar putea duce la dezmembrarea unor familii, după cum a declarat David Cameron. Modificările vor fi aplicate din luna octombrie 2016, asupra imigranților care sosesc cu viză conjugală în Regatul Unit.

De asemenea premierul a mai spus că femeile musulmane ar trebui să elimine complet voalul de pe față, atunci când merg la școli sau instanțe. În prezent, femeile imigrante care vin în #Marea Britanie pe o viză nupțială  de cinci ani trebuie să demonstreze că pot vorbi engleza de bază, la nivel conversațional. În conformitate cu noile planuri, Cameron a declarat că vrea să "înăsprească" regulile, grăbind lucrurile, astfel că imigranții vor trebui să demonstreze că abilitățile lor de limba engleză s-au îmbunătățit după doi ani și jumătate sau în caz contrar vor fi forțați să părăsească Marea Britanie.

Premierul a mai spus că nu dă vina pe cei care nu cunosc și nu pot vorbi limba engleză, dar știe că bărbații musulmani au obiceiul de a-și ține soțiile închise în case. Acesta a mai declarat că unii dintre musulmani vin din comunități patriarhale, unde bărbații nu le permit consoartelor să vorbească limba engleză.

David Cameron este indignat de faptul că aceste lucruri se întâmplă în UK și le consideră inacceptabile, spunând că britanicii ar trebui să fie foarte mândri de valorile, liberalismul și toleranța democrației britanice. Acesta consideră că Marea Britanie reprezintă una dintre cele mai de succes democrații din lume bazate pe comuniune multi-etnică, multi-culturală și multi-religioasă, iar segregarea și deținerea de oameni nu se potrivesc valorilor britanice și trebuie eliminate. Totodată persoanele care vor să ajungă în UK , trebuie să ia în considerare faptul că pe lângă drepturi au și responsabilități.

Potrivit presei din regat, guvernul a alocat un fond de 20 de milioane de lire sterline pentru cursurile de limbă engleză destinate femeilor musulmane. În Marea Britanie se estimează că numărul femeilor de religie musulmană, majoritatea venite în sistemul de vize conjugale, care nu vorbesc sau vorbesc puțin limba engleză, ar fi de peste 200.000. #legislatie #imigranti