Heiko Maas, om politic şi oficial german, Ministrul Federal al Justiţie în al treilea guvern al Cancelarului Merkel, a spus, lovind în cei vinovaţi descrişi ca fiind de „origine arabă sau din Africa de Nord”, că ceea ce s-a întâmplat este „complet inimaginabil”, după ce mai mult de 118 de femei au declarat că au fost jefuite, ameninţate sau molestate sexual la festivităţile tradiţionale de Anul Nou. Informaţia a fost postată în ediţia electronică a grupului Express.

Maas a cerut autorităţilor germane să răspundă atacurilor „cu cea mai mare determinare, dar, de asemenea cu prudenţă”. El a precizat faptul că acest lucru presupune ca faptele şi autorii să fie identificaţi cât mai precis posibil, apoi aceştia să fie pedepsiţi exemplar pentru faptele lor josnice. Ministrul a spus că acest lucru este ceea ce autorităţile datorează acum victimelor mai presus de orice altceva.

Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere a repetat aceste remarci, făcând apel la persoanele care trăiesc în Germania să recunoască egalitatea în drepturi de care se bucură femeile şi a ameninţat pe infractorii străini cu deportarea. El a spus: „Oricine comite infracţiuni grave trebuie să ia în calcul posibilitatea de a fi deportat din Germania, indiferent de statutul său”. În acelaşi timp el a sugerat, că trebuie schimbată legea, astfel încât să se prevină obţinerea azilului în Germania de către criminali şi infractori.

Până acum s-au înregistrat aproape 120 de plângeri, dintre care aproximativ 75 la sută au fost legate de agresiune sexuală. Maiziere a criticat poliţia pentru modul în care au gestionat situaţia, după ce ofiţerii au evacuat piaţa în momentul în care o mulţime de circa 1.000 de oameni au dat drumul la artificii. Bandele, ai căror membri erau în marea lor majoritate în stare de ebrietate, au revenit ulterior mai încrâncenate la petrecerea care s-a transformat ulterior într-un spectacol scabros al violenţei sexuale şi care a durat mai multe ore până când poliţia a luat măsuri eficiente, târziu, după miezul nopţii.

Un alt oficial german, Ralf Jaeger, Ministrul de Interne pentru Renania de Nord-Westfalia, a cerut poliţiei să-şi reanalizeze tacticile utilizate în astfel de situaţii, pentru a se asigura că nu va exista nici o repetare a evenimentelor din ajunul Anului Nou. El a spus: „Aşa ceva nu trebuie să se întâmple din nou, nu numai în Koln, dar nici în alte oraşe mari. Poliţia trebuie să se adapteze conceptual la faptul că pot să existe grupuri de infractori care să comită asalturi în masă asupra femeilor".

Reacţiile adverse nu au întârziat să apară, în special din partea grupurilor de dreapta, care au condamnat constant guvernul pentru atitudinea permisivă şi adoptarea politicii „uşilor deschise” pentru refugiaţii care fug de război şi persecuţii din Siria şi din alte părţi ale lumii.

Divizarea societăţii germane în privinţa acestui subiect se pare că va avea consecinţe politice imprevizibile la viitoarele alegeri electorale din Germania. De altfel popularitatea Cancelarului #Angela Merkel este la cel mai jos nivel din întreaga ei carieră politică, fapt ce a determinat-o să facă un pas în spate şi să propună măsuri mai restrictive în privinţa solicitanţilor de azil. Rămâne de văzut dacă acest lucru o va ajuta în continuare în cariera politică. #Violenta #Refugiați