În timpul unei ore de Limba Engleză, la o școală primară din Lancashire, în nordul Angliei, un elev de 10 ani, de religie musulmană, a scris din greșeală că locuiește într-o ”casă teroristă”(”terrorist house” în limba engleză), când de fapt el vroia să scrie că locuiește într-o casă de tip șir de case (”terraced house”, în engleză). Profesorii nu au sesizat greșeala făcută de elev și au procedat în conformitate cu noile reglementări legale în ceea ce privește terorismul, reclamând elevul la poliție.

Conform legii contra terorismului și securității, aprobate în 2015 în Marea Britanie, școlile și colegiile din UK, sunt obligate să prevină oamenii pentru a nu fi atrași spre #terorism. Criticii spun că această lege îi face pe profesori să se concentrează prea mult asupra elevilor din comunitățile musulmane și de multe ori aceștia exagerează tocmai de teamă de a nu încălca legea.

A doua zi elevul reclamat a fost interogat de polițiști, care au verificat apoi și un laptop aflat în casa unde locuia familia băiatului. După acest incident băiatul a rămas cu traume, familia acestuia a cerând să îi fie prezentate scuze atât din partea poliției cât și din partea școlii unde învăță băiatul lor.

În scopul de a proteja identitatea elevului, BBC nu face public nici numele verișoarei acestuia care a declarat că la început a crezut că totul este o glumă. Aceasta a mai spus pentru postul de știri britanic că ”un copil nu ar trebui să treacă prin așa ceva. Acum micuțului îi este frică și să scrie, să își folosească imaginația”.

Secretarul-general adjunct al Consiliului Musulmanilor din #Marea Britanie, care reprezintă cel mai mare grup al asociațiilor islamice, Miqdaad Versi a declarat că el cunoaște zeci de cazuri asemănătoare cu cel al școlarului din Lancashire și s-a declarat îngrijorat de faptul că aceștia sunt văzuți mai degrabă ca posibili teroriști decât ca ceea ce sunt, elevi sau studenți.

Poliția din Lancashire a declarat într-un comunicat de presă: ”acest fapt a fost raportat poliției și a avut loc o întâlnire la care au mers un expert în calculatoare împreună cu cei de la serviciile sociale, nicidecum cineva de la Prevent (instituția responsabilă cu lupta antiteroristă în Marea Britanie) deoarece nu am considerat că era o problemă care să ne îngrijoreze foarte tare”.  #legislatie