#Angela Merkel și David Cameron au reușit în cadrul unui veritabil maraton diplomatic și social să stabiliească, deși la nivel de propunere, noul plafon minim salarial care trebuie atins de lucrătorii europeni pentru a putea să fie acceptați ca lucrători cu acte în regulă mai ales în #Marea Britanie. Inițiativa vine în contextul în care noul val de imigranți forțează granițele, dar mai ales deoarece se află la un nivel socio-profesional destul de scăzut care nu permite angajarea pe o perioadă de timp nedeterminată.

Cu alte cuvinte, orice muncitor din cadrul Uniunii Europene care nu va realiza un venit minim de 13.000 de lire sterline va face obiectul fie a expulzării, fie a recalificării în cazuri excepționale, deoarece propunerea cancelarului german Angela Merkel de un minim salarial de 7.000 de lire sterline nu a fost agreată de David Cameron. Deci, cei care nu vor realiza acest minimum salarial nu vor mai putea accesa niciun alt beneficiu la nivelul Regatului Unit.

Pentru că nu s-a ajuns la o hotărâre definitivă, următoarea rundă de negocieri a fost stabilită pentru o dată ulterioară care cel mai probabil va fi pe 19 februarie urmând ca pînă pe 23 iunie când va fi organizat referendumul datele problemei să fie clare. Inițial propunerea de bun simț a cancelarului german Angela Merkel fusese de un minimum de 7.000 de lire sterline, la un număr de 20 de ore lucrate săptămânal. Propunerea cancelarului german a căzut și cel mai probabil nici minimum anual cerut pentru muncitorii din afara Uniunii Europene de 35.000 de lire, nu va scădea sub pragul stabilit anterior.

În altă ordine de idei, Marea Britanie pune la cale o adevărată ofensivă împotriva fluxului de muncitori europeni care au pus la grea încercare economia reală sau subterană a tării. David Cameron a mai subliniat că țara sa ar fi mult mai puternică, dacă ar rămâne în continuare sub umbrela Uniunii Europene deci implicit alături de Germania deoarece colaborarea cu aceasta nu va slăbi deloc economia țării atât timp cât Anglia va adopta măsuri realiste și concrete .