Un bărbat a fost arestat în Disneyland Paris după ce asupra lui au fost găsite două arme automate, o cutie de gloanțe și o copie a Coran-ului.

Franța e din nou în alertă maximă după ce joi după-amiază agenții de securitate au oprit un bărbat de 28 de ani care a încercat să introducă într-un hotel din parcul tematic două arme automate și o cutie cu 20 de gloanțe. Conform Mirror, acestea au fost găsite în rucsacul bărbatului după scanarea acestuia la punctul de securitate. Tot în bagajul individului, agenții de securitate au mai găsit și o copie a Coran-ului tradusă în limba franceză.

Conform unor angajați ai Disneyland, acesta era însoțit de o femeie ca la declanșarea alarmei de securitate a încercat să scape, dar a fost repede interceptată și dusă alături de bărbat la audieri de polițiștii anti-#terorism chemați imediat la fața locului de oficialii parcului de distracții. Femeia nu s-a opus arestării în momentul capturării ei. ”La trecerea prin poarta de securitate, alarma a început să sune, astfel că bagajele vizitatorului au fost scanate pentru a vedea ce conțin și astfel au fost descoperite armele și muniția”, a spus un oficial. ”Poliția face acum eforturi să afle care erau intențiile acestuia și daca incidentul poate fi considerat unul terorist”, a continuat acesta.

Surse din cadrul hotelului au declarat că în rucsac a mai fost găsită o armă, după toate probabilitățile un cuțit, ridicat de asemenea de autorități. Aceleași surse spun că cei doi păreau un cuplu de turiști venit pentru a vizita parcul de distracții.

Autoritățile franceze au confirmat că bărbatul este de origine franceză și locuiește în Paris, în aerodismentul 14.

Parcul de distracții Disneyland din apropiere de Paris a fost în mod constant subiectul unor amenințări a grupurilor islamiste în ultimii ani, acestea intensificându-se după recentele atacuri din capitala Franței care au făcut 147 de victime. De altfel, parcul Disneyland a fost închis pentru scurte perioade de timp în perioada atacurilor care au zguduit Parisul în noiembrie anul trecut. #Franta #Statul Islamic