Potrivit știrileprotv.ro, unul dintre cei mai importanți oameni ai Statului Islamic a fost ucis în atacurile aeriene efectuate de Statele Unite.

Muwaffaq Mustafa Mohammed al-Karmoush, cunoscut în gruparea jihadistă ca fiind Abu Salah, este cel care a administrat averea de milioane de dolari a teroriștilor. Potrivit sursei menționate, bărbatul este unul din „cei mai experimentați oameni" ai Statului Islamic din Irak.

În timpul atacurilor aeriene produse de Statele Unite, pe lângă  Abu Salah ar fi murit și alți doi teroriști. Până în momentul de față numele celorlate două persoane nu au fost date publicității, dar se presupune că este vorba despre încă doi lideri seniori ai Statului Islamic, unul fiind ofițer executiv, iar celălalt ocupându-se de coordonarea de activități de stocare a fondurilor.

Potrivit evz.ro, uciderea lui Abu Salah afectează coordonarea finanțării grupării. Aceste lovituri date Statului Islamic este doar un exemplu pentru modul în care #SUA poate ataca gruparea teroristă. În urma atacurilor aeriene împotriva ISIS, Abu Salah este al treilea membru al rețelei financiare a Statului Islamic care a fost ucis.

Coaliția condusă de SUA, dorește să-i elimine pe responsabilii de rang înalt ai grupării teroriste pentru a le crea dificultăți.

SUA luptă împotriva jihadiștilor în Siria și Irak de mai bine de un an de zile, în acestă perioadă, armata americană a reușit să distrugă baze importante ale grupării Stat Islamic și a ucis persoane importante.

SUA împreună cu Rusia și Franța au declarat război grupării teroriste, aceștia sunt capabili să atace atât aerian cât și la sol gruparea condusă de jihadiști. Potrivit ziare.com, #Statul Islamic pierde teren în jurul orașului Raqqa, oraș care este considerat capitala ISIS. Cu toate acestea teroriștii continuă să se extindă și să își păstreze teritoriile cucerite în Siria și Irak. 

Acum o zi jihadiștii au anunțat că au  cucerit teritorii din sudul Somaliei. Conform aktual24.ro, ISIS a capturat un mic sat aflat în apropiere de granița dintre Somalia și Kenya. #terorism