Un lunetist SAS a observat trei terorişti, dintre care cel puţin doi purtau veste explozive, care se pregăteau să efectueze o misiune sinucigaşă. Veteranul anonim, care s-a înrolat în SAS cu un deceniu în urmă, a salvat sute de vieţi care ar fi putut cădea victime fanaticilor militanţi extremişti, prin executarea a trei focuri bine ţintite de la o distanţă de 800 metri. Operaţiunea a avut loc în urmă cu două săptămâni, la o fabrică de bombe situată la 10 km în afara oraşului Mosul cucerit de către #Statul Islamic şi între timp reocupat de către alianţa condusă de SUA. Informaţia a fost dată în publicaţia Sunday Express.

Decizia de a deschide focul a fost luată atunci când trei bărbaţi au fost observaţi că au părăsit fabrica purtând haine groase, în ciuda vremii calde de afară. Acest lucru a dat de gândit militarilor britanici, aceştia presupunând că ei ascund sub haine centuri cu explozibili, probabil având intenţia să se deplaseze în oraşul din apropiere şi să comită un atac care s-ar fi soldat cu un număr foarte mare de victime, bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi.

Lunetistul l-a împuşcat în piept pe primul jihadist care a intrat în raza sa de acţiune, detonând în acelaşi timp dispozitivul exploziv şi omorându-l instantaneu, împreună cu doi paznici ISIS aflaţi într-o maşină din apropiere. Cel de-al doilea terorist a fost ucis cu un glonţ în cap în timp ce încerca cu disperare să se reîntoarcă în fabrica pe care tocmai o părăsise împreună cu celălalt coleg rămas în viaţă. Al treilea jihadist a murit de asemenea, atunci când vesta explozivă pe care o purta asupra sa a fost lovită de al treilea şi ultimul glonț tras de sergentul de culoare din detaşamentul SAS.

Trupele speciale SAS (Special Air Service) sunt varianta britanică a ”Beretelor Verzi” americane, iar o sursă din armată a spus că: "Aceasta a fost o misiune clasică SAS. Unitatea operează în zonă de câteva săptămâni, lucrând în special în calitate de cercetaşi pentru loviturile aeriene şi culegerea de informaţii". Ei primiseră informaţii în urmă cu trei săptămâni, de la colegii lor din serviciile de spionaj, că o fabrică de bombe a fost înfiinţată într-un sat din apropiere. Unitatea a fost trimisă în misiune pentru a vedea dacă ar putea identifica casa unde erau confecţionate bombele şi pentru a o marca pentru un bombardament aerian.

După colectarea datelor din teren, s-a constatat că erau prea multe case civile şi copii în apropierea obiectivului vizat, aşa că un atac aerian a fost scos din calcul. Până la urmă s-a decis de către comandantul SAS din Irak să fie trimisă în teren o echipă de lunetişti iar această decizie a avut un succes deplin. Cu doar trei focuri de armă bine ţintite această echipă unică a salvat probabil vieţile a sute de oameni nevinovaţi.

Special Air Service (”Serviciul Aerian Special”) este o unitatea a forțelor speciale ale armatei britanice, care are o serie de misiuni specifice, inclusiv de recunoaştere sub acoperire, combatere a terorismului, acțiune directă, salvarea ostaticilor, precum şi colectarea de informații din teren. #Marea Britanie #Razboi