#Statul Islamic are capacitatea de a imprima propriile paşapoarte în încercarea de a infiltra proprii militanţi în ţările pe care le-a stabilit drept ţinte, unde să comită atrocităţi în atacuri teroriste, dezvăluie un raport îngrijorător. Informaţia a fost făcută publică de către publicaţia online, Daily Express.

Autorităţile americane au avertizat că maleficul grup terorist, cunoscut şi sub numele de ISIS, are capacitatea să imprime paşapoarte siriene autentice, după ce luptătorii islamişti, au preluat oraşul Deir ez-Zour, care avea şi un birou de eliberare a paşapoartelor. Aici s-au găsit „cutii cu paşapoarte în alb” şi o maşină de tipărit a acestora. Raportul, publicat de Homeland Security Investigation (HSI), o structură ce aparţine de Departamentul Securităţii Naţionale, arată că autorităţile cred că militanţii care fac parte din cei aleşi pentru misiuni sinucigaşe sau teroriste, s-au infiltrat deja prin graniţele ţărilor vizate, şi a avertizat că sunt capabili să se ascundă în orice ţară, inclusiv America.

În raport se spune că: „Din moment ce au trecut mai mult de 17 luni de când Raqqa şi Deir ez-Zour au căzut sub autoritatea ISIS, este posibil ca persoane din Siria cu paşapoarte ”eliberate în aceste oraşe sau care au paşapoarte în alb, să fi călătorit deja în SUA". Fostul oficial american pe probleme de securitate, Homeland John Cohen, a avertizat că: "Dacă ISIS a fost în măsură să dobândească paşapoarte originale sau utilajele care creează paşapoarte originale, acest lucru reprezintă un risc major de securitate în Statele Unite ale Americii".

Potrivit raportului, un agent sub acoperire a declarat că paşapoartele false sunt atât de răspândite în Siria, încât acestea nu sunt nici măcar considerate ilegale. Ele sunt atât de bine contrafăcute, încât sirienii nici nu le pot deosebi de cele emise de autorităţi. Aceeaşi sursă a mai declarat că paşapoarte false siriene pot fi obţinute în Siria pentru sume cuprinse între 200 şi 400 $, atât cele normale, cât şi cele în alb ştampilate cu timbru sec şi antedatate. În raport este inclus chiar şi un exemplu terifiant în care se arată cum un paşaport sirian descoperit în Turcia, a fost depistat de către autorităţi că a fost imprimat în zona controlată de militanţii Statului Islamic.

Noile dezvăluiri fac posibilă completarea tabloului şi clarifică modul în care unul dintre terorişti, responsabil pentru atacurile de la Paris, a folosit un paşaport sirian fals, cu numele de Ahmad Almohammad, pentru a intra în Europa. Acest lucru pune acum mai multă presiune pe cei care fac controlul la graniţele pe unde refugiaţii intră în Europa, existând riscul ca printre aceştia să existe şi terorişti. Se crede că pe lângă teroristul de la Paris care a fost identificat după paşaport, cel puţin alţi opt aşa zişi imigranţi au ajuns în Europa. Aceştia au folosit documente de călătorie aproape identice cu cele ale atacatorului din grupul de terorişti de la Paris.

Toate aceste dezvăluiri arată faptul că militanţii Statului Islamic nu duc lipsă de imaginaţie când este vorba să comită atrocităţi, demonstrând că este o organizaţie malefică şi capabilă să se adapteze din mers scopurilor propuse. Deja autorităţile în urma analizelor făcute, au descoperit mai multe moduri de operare pentru aceşti ucigaşi, ei clasificând atentatele în două categorii: organizate de ISIS sau inspirate de această organizaţie. Singurul lucru cert pentru autorităţi este că războiul cu aceşti sceleraţi va fi lung şi greu. #terorism