Cercetătorii de la Universitățile Ruhr din Bochum (RUB), Germania și Queensland (UQ), Australia au reușit să facă o importantă descoperire: o legătură între memoria episodică și călătoria mentală în timp. Echipa de experți a fost compusă din profesorii Sen Cheng și Markus Werning de la RUB și Thomas Suddendorf de la UQ, potrivit Tech Times.

Cercetătorii au creat un model teoretic care arată faptul că ființele umane sunt singurele specii capabile să călătorească mental prin timp. Oamenii de știință au emis ipoteza că această călătorie în timp este alcătuită din diferite componente și include atât evenimente trecute, cât și viitoare.

Comunitatea științifică se întreabă de mult timp dacă ființele umane sunt singura specie capabilă să-și reamintească evenimentele trecute și să călătorească mental în timp Cei trei cercetători au descoperit faptul că animalele au unele abilitați în acest sens, dar numai într-o anumită măsură. Astfel, s-a elaborat un model teoretic alcătuit din două componente distincte.

Prima componentă se referă la rămășițele memoriei, care sunt descrieri relativ exacte ale unor episoade experimentate pentru prima oară. A doua componentă, regăsită doar la ființele umane, o reprezintă abilitatea de a compune scenarii mentale, care sunt descrieri vii ale unor evenimente așteptate sau din trecut.

Un scenariu este creat prin legarea unui eveniment din trecut cu alte informații și experiențe personale. Atunci când pierdem o cheie, de exemplu, ne întoarcem mental în timp pentru a ne aduce aminte momentul în care am văzut-o ultima dată, cu scopul de a o găsi.

Echipa de oameni de știință a comparat noua lor teorie cu diferitele modele enunțate de studii  anterioare. Ei au descoperit că unele animale pot avea abilitatea de a memora episodic, dar nu au găsit nicio dovadă care să ateste caracteristicele celui de-al doilea comportament.

Animalele nu sunt capabile să creeze, să compare și să reflecteze asupra scenariilor posibile din viitor, acest aspect arătând, fără echivoc, diferența dintre oameni și animale. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Neuroscience & Biobehavioral Reviews. #Mister #Secret #descoperire