#Marea Britanie nu mai este o ţară creştină şi trebuie să se oprească să mai fie în cazul în care este, concluzionează o anchetă majoră asupra locului religiei în societatea modernă, provocând o reacţie furioasă în rândurile miniştrilor Cabinetului britanic şi în Biserica Anglicană. O comisie prezidată de o influentă fostă judecătoare, baroneasa Butler-Sloss, a analizat timp de doi ani această chestiune, împreună cu lideri religioşi de toate credinţele, ajungând la concluzia că Marea Britanie trebuie să fie în mod sistematic decreştinizată. Informaţia a fost publicată în ediţia electronică a cotidianului „The Telegraph”.

Argumentul invocat este acela că declinul autorităţii bisericii şi creşterea influenţei islamului şi a altor credinţe, dovedesc că este nevoie de o „nouă aşezare" a rolului religiei în Marea Britanie, oferind o mai mare influenţă oficială vocilor non-religioase şi celor care nu sunt de confesiune creştină. Raportul a provocat o reacţia furioasă aseară, fiind condamnat vehement de către miniştrii Cabinetului ca „serios greşit” iar Biserica Anglicană a declarat că pare să fi fost „deturnat" de umanişti.

Raportul, elaborat de către Comisia de #Religie şi Credinţă în Viaţa Publică, susţine că şcolile religioase provoacă "divizare socială" şi că selecţia copiilor pe baza convingerilor lor ar trebui să fie eliminată treptat. De asemenea este acuzat faptul că programele şi lecţiile de religie ar trebui ”igienizate”, iar în timp ele ar trebui să fie eliminate şi înlocuite cu ceea ce comisia a numit un "timp de reflecţie". Raportul susţine că este necesară reducerea numărului de episcopi ai Bisericii Anglicane din Camera Lorzilor şi înlocuirea lor cu imami, rabini şi alţi reprezentanţi care să nu fie clerici creştini, dar şi pastori evanghelici.

O altă controversă ridicată de raport, este aceea în care se solicită regândirea politicii de combatere a terorismului, inclusiv prin asigurarea studenţilor că îşi pot exprima punctele de vedere radicale în campus, fără teama de a fi raportaţi serviciilor de securitate. Se recomandă, de asemenea, noi protecţii pentru femei în instanţele Sharia şi alte tribunale religioase.

Dacă anularea fondurilor de finanţare pentru biserica ortodoxă din bugetul pe anul 2016 a provocat o imensă dezbatere publică în societatea românească, acest raport a provocat un imens scandal în societatea britanică, provocând o ripostă dură din partea bisericii. Biserica Anglicană a declarat ca raportul a fost un "deşeu trist" şi că "a căzut prizonier raţionalismului liberal". Un purtător de cuvânt al Bisericii Anglicane a spus că: "Raportul este dominat de părerea că religia de modă veche, tradiţională este în scădere ca importanţă, şi că neaderarea la o religie este la fel ca şi cum ai fi umanist sau secularist".

La fel ca şi în România, argumentele pro şi contra sunt aruncate cu înverşunare în media, provocând dezbateri aprinse şi generând alte controverse. De exemplu, o sursă apropiată de Nicky Morgan, secretarul Educației, a descris recomandările raportului cu privire la religia în școli ca "ridicole". Dar dincolo de aceste controverse, o concluzie clară se poate desprinde cu uşurinţă, ”Bătălia Angliei” se dă acum nu pe cerul ei cu avioanele naziste ci în mediul social, controlat şi manipulat atât de uşor de mediul virtual. Celebrul citat a lui Malereux, că ”secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” este acum mai mult ca oricând de actualitate, în pragul unui iminent conflict al civilizaţiilor. #Credinta