Cel mai vândut medicament din România, va fi scos de pe rafturile farmaciilor din #Australia. Instanța din țara cangurilor, care a dat această sentință, și-a motivat decizia prin faptul că firma care produce medicamentul a făcut ”afirmații înșelătoare”.

Produsele care vor trebui să ”dispară” de pe rafturile australiene sunt Nurofen pentru migrene, Nurofen pentru dureri menstruale, Nurofen pentru dureri de spate şi Nurofen pentru dureri de cap. Judecătorii au spus că, deși acestea sunt prezentate ca remedii pentru diferite dureri, în realitate, fiecare dintre ele conține aceeași substanță activă, ibuprofen lysine în cantitate de 342 mg. În apărarea sa, un reprezentant al producătorului britanic Reckitt Benckiser, a spus că denumirile diferite ale produselor au fost date pentru a ajuta consumatorul să găsească mai ușor medicamentul în funcție de tipul durerii, mai ales în cazul vânzării acestora în magazinele unde nu există specialiști care să-i sfătuiască pe cumpărători.

”Studiile au demonstrat că 9 din 10 oameni caută leacuri pentru o anumită durere cum ar fi cea de cap, de spate sau orice altă durere, iar 7 din 10 cumpără medicamentele care au specificată pe cutie tipul durerii pe care o poate combate, acesta fiind un detaliu definitoriu pentru consumator în alegerea produsului de care are nevoie” a spus directorul pentru normative și afaceri medicale al companiei producătoare a Nurofen, doctorul Aomesh Bhatt, citat de BBC. ”Nu am avut niciodată intenția de a păcăli consumatorul ci doar de a-l ajuta în a face alegerea potrivită” a adăugat acesta.

Curtea Federală din Australia a decis, pe lângă scoaterea de pe rafturile magazinelor a produselor Nurofen și obligația firmei producătoare de a publica erate pe site-ul său și în ziare, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Conform businessmagazin.ro care citează Ziarul Financiar, Nurofen este cel mai vândut medicament fără prescripție medicală din România, pentru adulți, Reckitt Benckiser reușind doar anul trecut să comercializeze 4,4 milioane de cutii. Valoarea totală a vânzărilor Nurofen a depășit 80 de milioane de lei. #Medicamente #medicina