Au fost făcute publice imaginile surprinse de camerele de supraveghere din cafeneaua terorii de pe strada Fontaine-au-Roi, atacată vineri, 13 noiembrie, la Paris. Scenele înfiorătoare arată sălbăticia necruțătoare a unui terorist din gruparea ISIS, care trage fără milă în oricine îi iasă în cale. 

Cu câteva minute înaintea atacului, lucrurile decurg obișnuit, oamenii stau liniștiți la mesele lor. Nimic nu a prevestit coșmarul prin care urmau să treacă.Dintr-o dată, o ploaie de gloanțe se repede asupra lor, căutându-și, parcă, cu ardoare țintele. Disperarea și teama pun stăpânire pe victimele atacului, iar instinctele de supraviețuire le ajută să se ferească din calea armei.

Pe înregistrarea video se vede cum clienții pizzeriei se ascund sub mese, iar doi oamenii aflați în afara localului intră speriați în interior și se ascund sub bar. Una dintre femei este rănită la un braț. În tot acest timp, atacatorul și-a jucat jocul cu o calmitate ieșită din comun, plimbându-se de la stânga la dreapta, cu arma pe umăr.

Pentru câteva secunde el dispare din vizorul camerelor de supraveghere, însă când reapare, tensiunea oamenilor din local a atins cele mai înalte cote, deoarece intenționează să intre înăuntru. Însă, un lucru surprinzător se întâmplă. Ceva îi atrage brusc atenția. Este vorba despre două femei care sunt ascunse sub o masă. Teroristul și-a îndreptat arma spre ele, dar nu a tras.

Una dintre femei a relatat pentru Daily Mail că nu știe sigur ce l-a împiedicat să le împuște, dar cu siguranță arma teroristului a scos un sunet ciudat: fie a dat un rateu, fie a rămas fără muniție. După aceea, ucigașul a început să meargă încet și calm spre stradă, iar camerele de supraveghere au surprins și mașina în care s-a urcat: un SEAT negru.

Atacul a durat mai puțin de un minut, timp în care teroristul a tras fără milă, ucigând cel puțin cinci persoane. În imagini se vede că atacatorul nu avea vestă explozivă, deci nu era kamikaze.

Comform Daily Mail, teroristul nu are mai mult de 26 de ani și seamănă izbitor de tare cu un alt terorist implicat în atacurile din Paris, care, din păcate, nu a fost prins.

Atacurile teroriste din Franța au îndoliat întreaga planetă, iar în urma lor și-au pierdut viața 129 de persoane, iar altele 100 au fost grav rănite. #Franta #terorism #Statul Islamic