Un membru ISIS lansează noi avertismente pentru țările implicate în operațiunile militare din Siria. Mesajul este transmis prin intermediul unei  înregistrări video, postată pe rețelele de socializare. Bărbatul este unul dintre teroriștii care au participat la atentatele din Paris. În video, teroristul avertizează că atacurile din Franța se vor repeta și în alte state, menționând că prima țintă va fi statul american Washington. Evoluția planurilor teroriștilor este pusă sub ocrotirea divinității, și vor avea loc doar  cu voia lui Allah. Jihadiștii au jurat răzbunare împotriva ”campaniei cruciate”.

“Transmitem țărilor care au trupe în Siria, că vom ataca SUA, așa cum am lovit Parisul”, a spus islamistul în înregistrare, informează libertatea.ro. Autenticitatea filmului nu a fost probată deocamdată.

Mesajul este transmis după producerea atentatelor din Paris, de vineri seară. Una dintre țintele kamikazelor a fost Stade de France, unde au avut loc trei explozii. În mai multe zone publice mai multe persoane înarmate, cu arme kalașnikov, au deschis focul asupra persoanelor din incinta localurilor. Potrivit unui bilanț provizoriu, circa 132 de persoane și-au pierdut viața și 350 au fost rănite, dintre care 44 sunt în stare gravă. Președintele statului francez, Francois Hollande a anunțat că procedura stării de urgență  se va menține pentru o perioadă de încă trei luni. Polițiștii au descoperit în urma perchezițiilor, arme și lansatoare de rachete. Autoritățile franceze continuă colaborarea cu Belgia, pentru a identifica liderul operațiunii teroriste, dar și pe cel de-al optulea jihadist, implicat în mascarul din Paris.

Principalul suspect este Salah Abdelsam, care a fost dat în urmărire internațională. Belgia a devenit un cuib pentru membrii Statului Islamic, care caută noi adepți pe care să-i trimită în întreaga lume. Se pare că unul dintre kamikaze a fost înregistrat în Grecia, ca imigrant. În lumina acestor informații, ministrul german al justiției a atenționat autoritățile franceze că originea siriană atestată de documentul descoperit în rămășițele unui cadavru, poate fi o capcană a Statului Islamic. Scopul acestei strategii ar fi generarea ostilităților față de valul de imigranți, care bate la porțile Europei. #Franta #terorism #Statul Islamic