Un militar care a participat timp de cinici luni alături de taberele armate kurde, la lupta împotriva grupării teroriste #Statul Islamic, a fost arestat imediat ce a ajuns în Manchester. Joe Robinson a fot reținut de autoritățile britanice, în cursul zilei de joi, sub acuzația de vătămare corporală gravă.

Pentru că avea probleme cu justiția, bărbatul, în vârstă de 22 de ani, a ales să plece în Siria, unde s-a alăturat armatei kurde, care pregătea acțiuni antiteroriste. Robinson a declarat că își va asuma repercursiunile faptelor sale. “Înainte de a decide să plec, nu m-am gândit la consecințe. Era imposibil să mai stau, trebuia să plec”, a afirmat britanicul, potrivit evz.ro. Robinson a fost condamnat la 12 luni de închisoare cu suspendare, în septembrie 2014. La pedeapsă s-au mai adăugat și 240 de ore de muncă în folosul comunității. Bărbatul a agresat un adolescent, producându-i vătămări corporale grave. Marea Britanie face parte din coaliția internațională, condusă de SUA, ce și-au unit forțele pentru a distruge Statul Islamic. În acest scop, au fost trimise trupe speciale terestre dar au fost organizate și operațiuni militare aeriene de bombardare a obiectivelor militare ale jihadiștilor.  

Ignorând opoziția coaliției, Rusia a decis să intervină în Siria, pe cont propriu, militând în favoarea menținerii regimului lui Bashar al-Assad. Franța, SUA și #Marea Britanie au susținut că implicarea militară pe teritoriul Siriei este cea mai bună soluție de rezolvare a crizei politice, este eliminarea din jocul politic, a președintelui sirian.  

Incidentul aviatic, produs marți, între Rusia și Turcia, după ce forțele armate turce au doborât un avion de vânătoare rus, a generat tensiuni între cele două state, stârnind îngrijorarea membrilor NATO. Niciun aliat al organizației nu a pledat în favoarea Rusiei, îndemnând cele două țări să se concentreze asupra țintei comune, adepții ISIS. Recent, extremiștii au postat un video pe rețelele de socializare, în care amenință cu focul iadului, pe toți cei care se opun grupării. Cele mai multe avertismente au fost adresate americanilor. #terorism