O actriță din America, a lansat un apel disperat. Femeia a cerut ajutorul specialiștilor deoarece, la vârsta de 37 de ani cântărește doar 21 de kilograme. Potrivit știrileprotv.ro, timp de șase luni, femeia a urmat un tratament care i-a schimbat viața radical.

Conform cadrelor medicale care s-au ocupat de reabilitarea actriței, aceasta ajunsese ca un schelet care abia se mai putea mișca. Acest caz, care a șocat o lume întreagă, a făcut ca milioane de oameni să se mobilizeze, reușind să adune nici mai mult nici mai puțin decât 200.000 de dolari. Cu această sumă, americanca a putut fi tratată în Portugalia și California. Acum actrița luptă ca să convingă persoanele anorexice să renunțe să se înfometeze. 

Potrivit realitatea.net Valeria Levitina, este considerată ca fiind cea mai slabă femeie din lume. Femeia suferă de anorexie, o tulburare psihică, care prezintă un mare risc de deces. Americanca recunoaște că a fost un model negativ de urmat și tocmai de aceea dorește ca nimeni să nu îi calce pe urme.

Anorexia este una dintre cele mai crunte boli cu care se confruntă fetele în ziua de azi. Această afecțiune este una psihică. Persoanele în cauză refuză orice sursă de alimentație susținând că sunt prea grase. Anorexia este o afecțiune care deteriorează atât aspectul fizic dar distruge și organismul care ajunge să nu mai  funcționeze corespunzător. Din cauza acestor înfometări pe perioadă nedeterminată, persoanele devin mai vulnerabile la acțiunile virusurilor și ale infecțiilor.

Singurii vinovați pentru această afecțiune sunt creatorii de modă, oamenii de televiziune care mereu aduc în discuție cât este de important să fii o persoană mai slabă cu un corp aproape de perfecțiune, 90-60-90. Aceste idei sunt implementate în rândul tinerelor, care se visează fotomodele și ajung să se autodistrugă, înfometându-se sau chiar provocându-și voma. Din păcate numărul femeilor anorexice este în creștere. Persoanele care suferă de o astfel de afecțiune au nevoie de îngrijiri specializate dar și de sprijinul moral al familiei. #Tratamente #Boala