Francois Hollande şi Vladimir Putin au avut joi seară o întâlnire bilaterală la Moscova. Liderul de la Kremlin a avertizat asupra pericolului ce planează deasupra cooperării dintre #Rusia şi coaliţia condusă de SUA. Acesta a ameninţat că această cooperare va fi compromisă dacă se va repeta o acţiune militară "inacceptabilă" de genul celei în care un avion militar rusesc a fost doborât în Siria. Vorbind după discuţiile purtate cu preşedintele francez Francois Hollande, Putin şi-a exprimat mânia împotriva Turciei, susţinând că acţiunea acestei ţări membră NATO a fost considerată un act de trădare. Informaţiile au fost publicate în varianta electronică a cotidianului Daily Express.

Intransigentul lider rus a declarat: "Suntem gata să cooperăm alături de coaliţia care este condusă de Statele Unite, dar incidente, cum ar fi distrugerea aeronavelor noastre şi moartea militarilor noştri, care tocmai au avut loc, sunt absolut inacceptabile… Vom continua colaborarea pornind de la premisa că nu va mai fi nici o repetare a acestui fapt, în caz contrar vom avea nevoie de cooperare cu oricine, orice coaliţie, orice altă ţară." Cu toate acestea, Putin a declarat că va ordona militarilor săi ca Rusia să-şi intensifice cooperarea cu forţele franceze, inclusiv în privinţa schimbului de informaţii cu privire la obiectivele strategice ale Statului Islamic. Schimbarea de ton şi de atitudine este destul de surprinzătoare, la fel de surprinzătoare fiind şi poziţia lui Hollande, care cu doar câteva zile înainte, după întâlnirea cu Barack Obama, declarase că obiectivul coaliţiei conduse de SUA, rămâne acelaşi, distrugerea ISIS şi înlăturarea de la putere a preşedintelui Assad. Se poate trage concluzia că distrugerea Statului Islamic este principalul obiectiv în acest moment, soarta lui Assad urmând a fi discutată ulterior.

Liderul de la Kremlin a declarat că este favorabil creării unei largi coaliţii internaţionale "antiteroriste", reunind Rusia şi ţările occidentale. El a spus că împreună cu Hollande au convenit modul în care vor colabora în viitorul apropiat, pe o bază bilaterală şi ca un întreg, alături de coaliţia condusă de Statele Unite. Putin a adăugat: "Este vorba despre identificarea teritoriilor în care se pot efectua lovituri aeriene, şi a celor în care este mai bine să se evite aceste lovituri, despre schimbul de informaţii cu privire la diverse aspecte, precum şi coordonarea acţiunilor noastre pe, ca să spunem aşa , câmpul de luptă".

Putin încearcă în felul acesta să evite pe de o parte duplicarea loviturilor aeriene pe aceste teritorii, dar ce este mai important, evitarea bombardării grupurilor care sunt şi ele angrenate în lupta împotriva terorismului. Deşi nu au fost nominalizate, se poate presupune că acestea vizează forţele rebele şi forţele kurde, care sunt parte a coaliţiei conduse de SUA.

Dar poate cel mai important lucru pe care l-a propus Vladimir Putin, este formarea unei coaliţii antiterorism la nivel mondial, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ea vine la câteva zile după ce un bombardier Su-24 rusesc, a fost doborât de către armata turcă, după ce aceasta a pretins că violase spaţiul său aerian. Cu toate acestea oficialii americani au arătat că harta de căldură a zborului a sugerat că avionul era în spaţiul aerian sirian, în momentul în care a fost doborât, confirmând astfel acuzaţiile lui Putin.

Se pare că pe moment tensiunile au fost aplanate, rămâne de văzut ce ne va rezerva viitorul, cu imprevizibilul Erdogan interpus în această coaliţie. #Franta #Statul Islamic