Afirmaţii defăimătoare la adresa românilor în Suedia! Totul a pornit de la un video reportaj pe care l-a realizat publicaţia britanică The Guardian, dat publicităţii, informează portalul informativ greatnews.ro în 25 noiembrie anul curent.

Este vorba de partidul Democraţii Suedezi, de extremă dreaptă care a fost fondat în anul 1988. Ascensiunea formaţiunii politice se datorează în mare parte atitudinii pe care mai ales tinerii o manifestă împotriva imigranţilor, mai cu seamă a refugiaţilor arabi. Criza acestora, una fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace, a dat naştere discursului de tip extremist, xenofob, rasist, inclusiv în Suedia. Iar românii nu au scăpat nici ei de jignirile în cascadă ale tinerilor suedezi: Unul dintre ei, răspunzând unei întrebări, adică de ce membrii acestui partid sunt îmbrăcaţi aşa elegant, a răspuns fără nicio reţinere: "Pentru că noi suntem noua elită şi vrem să atragem respect". Ce a mai adăugat numai respect nu atrage însă. El a mai spus: "Suntem îmbrăcaţi aşa şi pentru că nu vrem să arătăm ca un român jegos". Culmea, tânărul a început să râdă în hohote după ce a rostit aceste cuvinte fără să se jeneze că e filmat.

Iată dovada, urmăriţi imaginile din minutul 2,52

Există însă şi excepţii de membri care regretă spusele colegului lor. "În fiecare partid mai există şi dobitoci, asta e, nu ai ce-i face", a declarat unul din ei. De fapt, atitudinea lor s-ar baza pe ceea ce numesc ei "raţiuni de tip economic şi social". Majoritatea membrilor partidului Democraţii Suedezi, fondat în 1988 de Jimmie Akesson consideră şi chiar aşa o şi numesc că Uniunea Europeană este "Superputerea".

În urma unui sondaj din august 2015, s-a constatat că acest partid, denumit în limba autohtonă Sverigedemokraterna, întruneşte peste 25% din preferinţele electoratului suedez. Mai mulţi lideri de opinie ori specialişti au avertizat în câteva rânduri asupra pericolului apariţiei mişcărilor intense extremiste, mai ales de la apariţia crizei refugiaţilor.

Probabil că va exista o replică din partea Ministerului Afacerilor Externe al Guvernului României faţă de afirmaţiile jignitoare ale tânărului politician suedez. #Uniunea Europeana #Diaspora #Romani de pretutindeni